Antreprenorii pot beneficia de fonduri guvernamentale sau europene la început de 2015
În prima parte a acestui an, vor fi lansate mai multe fonduri europene și guvernamentale pentru investiții pe piața muncii, inovarea în structuri de tip cluster și dotarea cu echipamente a societăților.
O mare parte din fonduri vor viza sectorul inovării, în conformitate cu Programul Operational Competitivitate 2014-2020. Vor fi finanțate în special clusterele de inovare din domenii precum bioeconomie, tehnologia informației, eco-nano-tehnologii și materiale avansate dar și mediu și schimbări climatice. Spre exemplu, în regiunea Nord-Est, contribuția beneficiarului este de minim 35% iar valoarea finanțării nerambursabile variază între 4,5 milioane de lei și 30 de milioane de lei.
În ceea ce privește activitățile de inovare derulate de IMM-uri sau de clustere, contribuția este de 50%. De asemenea, există fonduri de finanțare a intreprinderilor noi inovative unde valoara fondurilor poate atinge 3.520.000 de lei. Tot prin POC, banii europeni pot fi direcționați și spre departamente de cercetare-inovare ale intreprinderilor care pot ajunge până la 20 de milioane de euro.
De asemenea sunt vizate și cercetările în Spin-off-uri și Start-up-uri, acestea putând beneficia de granturi de maximum 840.000 de lei. Microintreprinderile și intreprinderile mici și mijlocii cu vârsta minimă de doi ani de la înregistrare pot primi finanțare prin Programul național multianual de microindustrializare derulat cu fonduri guvernamentale. Valoarea grantului poate fi de maxim 120.00 de lei, iar contribuția beneficiarului este de minim 10%.