E-Mobility RO este o schemă de finanțare nerambursabilă, gestionată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) prin Fondul pentru modernizare, care sprijină firmele care construiesc stații de reîncărcare pentru vehicule electrice pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din România, administrate de CNAIR.
Programul finanțează infrastructura — stațiile de încărcare propriu-zise, amplasate pe marginea drumului, la benzinării, stații de servicii sau alte locații de pe traseele majore.
Totodată Programul poate finanța nu doar stațiile de încărcare, ci, în varianta integrată, și producerea locală de energie regenerabilă și stocarea acesteia.
IMPORTANT: NU e o schemă pentru orice fel de stație de încărcare. Stația trebuie amplasată pe autostradă, drum expres sau drum național administrat de CNAIR, sau la maximum 3 km de cea mai apropiată ieșire a unui drum TEN-T. Stațiile din interiorul localităților, din parcări de mall-uri, hoteluri sau firme, care nu respectă această poziționare, NU se încadrează în acest program.
Bugetul total este de 299 milioane euro, care este împărțit astfel:
- Submăsura 1: 100 milioane euro (doar infrastructură de reîncărcare (stații/puncte de încărcare);
- Submăsura 2 – proiecte integrate: 199 milioane euro, din care 100 milioane pentru infrastructura de încărcare și 99 milioane pentru componenta regenerabilă
Cine poate aplica?
Sunt eligibile:
- microîntreprinderile;
- întreprinderile mici;
- întreprinderile mijlocii;
- întreprinderile mari.
Întreprinderile nou-înființate sunt excluse.
Firma trebuie, printre altele, să nu fie :
- în insolvență/faliment,
- să nu fie întreprindere în dificultate,
- să nu fie cu datorii fiscale și să demonstreze capacitatea tehnică și financiară pentru proiect.
- raportul datorii totale/capitaluri proprii trebuie să fie pozitiv și sub 7,5;
- firma trebuie să obțină, înainte de depunere, acordul administratorului drumului (CNAIR) pentru instalarea stației la locația respectivă
- în anumite situații poate fi necesară scrisoare de confort/bonitate bancară.
SUBMĂSURA 1 – Stații de încărcare
Se poate finanța:
- construirea, instalarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii de reîncărcare, inclusiv lucrările de racordare, instalația de utilizare, adaptările terenului și costurile de instalare.
Practic: stații de încărcare + racordare + lucrările necesare funcționării lor.
SUBMĂSURA 2 – Stații + energie regenerabilă + baterii
Proiectul trebuie să includă obligatoriu toate cele trei componente:
- infrastructură de încărcare;
- producerea la fața locului a energiei din surse regenerabile;
- sisteme de stocare a energiei.
Nu se pot solicita prin Submăsura 2 doar panouri, doar baterii sau doar stații. Este obligatoriu un proiect integrat.
Mai există două condiții tehnice importante:
- capacitatea instalației regenerabile poate depăși cu maximum 40% puterea maximă utilă a infrastructurii de încărcare,
- bateria trebuie să absoarbă anual cel puțin 75% din energia produsă de instalația regenerabilă conectată direct.
Unde trebuie amplasată investiția?
Stațiile trebuie amplasate:
- pe autostrăzi;
- drumuri expres;
- drumuri naționale principale aflate în administrarea CNAIR;
sau
la maximum 3 km pe șosea de cea mai apropiată ieșire a unui drum TEN-T.
Beneficiarul trebuie să obțină și acordul/acceptul administratorului drumului pentru acces și instalarea infrastructurii.
Cerințe tehnice obligatorii pentru stații:
Pentru vehicule electrice ușoare
- Vehicule electrice ușoare (autoturisme): minimum 2 puncte de reîncărcare de câte 150 kW fiecare, cu putere totală instalată de minimum 600 kW.
- Fiecare punct de reîncărcare trebuie să aibă cel puțin un conector de tip CCS Combo 2, pentru compatibilitate universală.
- Stațiile trebuie să fie accesibile publicului 24/7, cu plată electronică și tarife nediscriminatorii, la fel pentru toți utilizatorii.
Pentru vehicule electrice grele
- Vehicule electrice grele (camioane, autobuze): minimum 2 puncte de reîncărcare de câte 350 kW fiecare, cu putere totală instalată de minimum 3.600 kW pe rețeaua TEN-T centrală, respectiv 1.500 kW pe rețeaua TEN-T globală.
Există și valori speciale pentru anumite drumuri naționale care urmează să fie înlocuite de autostrăzi/drumuri expres: 2.800 kW pentru TEN-T central și 1.400 kW pentru TEN-T global, în condițiile prevăzute de schemă.
De unde poate veni energia?
În cazul infrastructurii de încărcare, energia poate proveni:
- din rețeaua publică;
- din energia regenerabilă produsă la fața locului;
- sau dintr-o combinație a celor două.
Cât se poate obține?
Finanțarea se acordă sub formă de grant.
Intensitatea maximă poate ajunge la:
- 100% din cheltuielile eligibile,
- valoarea maximă este: 30 milioane euro/beneficiar cumulate pe toate sesiunile.
- În plus, ajutorul unei singure întreprinderi nu poate depăși 40% din bugetul total al schemei.
Programul este competitiv, iar unul dintre principalele criterii de punctaj favorizează tocmai proiectele care solicită mai puțin ajutor public raportat la puterea instalată.
Cum se poate câștigă finanțarea?
Schema nu funcționează pe principiul simplu „primul venit – primul servit”. Este o procedură de ofertare concurențială.
Pentru infrastructura de încărcare:
85% din punctaj este determinat de ajutorul solicitat în €/kW instalat.
👉 Cu cât ceri mai puțini bani publici pentru fiecare kW instalat, cu atât punctajul este mai mare.
15% din punctaj depinde de puterea totală instalată.
👉 Cu cât proiectul are o putere instalată mai mare, cu atât punctajul este mai bun.
Asta înseamnă că o companie poate fi eligibilă pentru finanțare de până la 100%, dar strategic să fie avantajos să solicite o intensitate mai mică pentru a obține un punctaj mai bun.
La Submăsura 2
Pentru stațiile de încărcare se aplică aceleași criterii.
Pentru componenta energie regenerabilă + baterii, criteriul este ajutorul solicitat în €/MW instalat:
👉 cel mai mic ajutor solicitat/MW = 100 puncte;
👉 cel mai mare = 0 puncte.
Punctajul final al proiectului integrat rezultă din media punctajelor celor două componente.
În caz de egalitate, are prioritate proiectul care solicită valoarea totală mai mare a ajutorului.
☝️DE REȚINUT:
Stațiile trebuie să ofere acces: 24 ore/zi, 7 zile/săptămână, permanent și nediscriminatoriu.
Aceleași principii trebuie respectate în privința tarifelor, autentificării, plății și condițiilor de utilizare, iar tarifele pentru utilizatori trebuie să corespundă prețurilor pieței.
Deci nu vorbim doar despre stații destinate exclusiv mașinilor propriei firme.
Costuri eligibile:
În funcție de submăsură, pot intra:
- stațiile și echipamentele de încărcare;
- construirea, instalarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii;
- racordarea la rețea;
- instalația de utilizare;
- adaptările terenului;
- instalațiile locale de producere a energiei regenerabile;
- sistemele de stocare;
- conectarea stațiilor la instalația de producție/stocare.
TVA-ul nu este eligibil.
Cheltuielile neeligibile și orice diferență neacoperită prin grant sunt suportate de beneficiar din resurse proprii.
Alte obligații importante
- Beneficiarul trebuie să păstreze investiția minimum 5 ani de la finalizarea proiectului.În această perioadă nu poate înstrăina bunurile finanțate, nu poate înceta activitatea aferentă proiectului și trebuie să mențină accesul public nediscriminatoriu la infrastructură.
- De asemenea, trebuie realizat anual un audit energetic, de personal autorizat ANRE, pe întreaga perioadă de durabilitate.
- Echipamentele trebuie să fie noi și de generație nouă. Proiectul trebuie să respecte principiile efectului stimulativ și DNSH și să includă analiza de oportunitate.
- Investiția trebuie finalizată cel târziu la 30 iunie 2030.
- Schema se aplică până la 31 decembrie 2028, iar plățile ajutorului pot continua până la 31 decembrie 2030.
- TVA-ul nu este eligibil în nicio situație.
- Ajutorul din această schemă NU se poate cumula cu niciun alt ajutor de stat sau de minimis pentru aceleași costuri eligibile.
Au șanse mari de finanțare:
În special firmele care au acces la o locație strategică:
- benzinării, operatori de infrastructură, retaileri cu locații mari lângă drumurile principale, hoteluri/moteluri și servicii rutiere în zone TEN-T, operatori de încărcare, companii energetice, dezvoltatori de infrastructură și investitori care pot construi hub-uri mari de încărcare.
Important este însă ca amplasamentul să respecte condițiile schemei și proiectul să aibă dimensiunea tehnică necesară.
Concluzie:
e-Mobility RO nu este un program pentru instalarea unei stații mici în parcarea unei firme.
Este un program de infrastructură de anvergură pentru hub-uri publice de încărcare rapidă și ultrarapidă, cu investiții care pot integra și energie regenerabilă și baterii.
Finanțarea poate ajunge până la 100% din cheltuielile eligibile și maximum 30 milioane €, dar competiția favorizează proiectele eficiente: mai multă putere instalată și mai puțin ajutor public solicitat per kW/MW.
Resurse utile: