2014-2020: CE a validat Acordul de Parteneriat!
Comisia Europeană a validat Acordul de Parteneriat 2014 – 2020 cu România, documentul care prezintă modul în care vor fi folosite fondurile europene structurale și de investiții în viitoarea perioada de programare, a anunțat astăziMinisterul Fondurilor Europene.
„România are deja Acordul de Parteneriat 2014 -2020 validat de cei patru comisari, decizia Comisiei Europene de adoptare a acestui document urmând a fi publicată in zilele următoare. În urma acestei validări, devine de necontestat faptul că documentul trimis de România răspunde exigentelor Comisiei. Va reamintesc, țara noastră a început încă din primăvara anului 2013 negocierile pe marginea acestui document, în cadrul dialogului informal. De atunci și până recent am avut în continuu negocieri cu reprezentanții Comisiei pentru a obține o strategie cât mai bună de folosire a banilor europeni pentru români și pentru România!”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
În perioada de programare 2014 – 2020, România beneficiază de fonduri europene în valoare de aproximativ 43 miliarde de euro, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune.