Fermierii și formele asociative au epuizat, după prima săptămână a sesiunii de depunere a proiectelor, fondurile disponibile la una dintre componentele liniei de finanțare pentru achiziționarea de utilaje agricole, dar a mai rămas buget disponibil și continuă înscrierile la celelalte două componente ale submăsurii 4.1.1 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. 

AFIR precizează că rămân deschise două componente ale submăsurii 4.1.1 – Investiții în exploatații agricole:

  • investiții realizate de formele asociative (altele decât cele din sectorul sfeclei de zahăr),
  • investiții pentru cultura de sfeclă de zahăr. 

Astfel, pentru aceste tipuri de investiții cererile de finanțare pot fi depuse în continuare până la data închiderii sesiunii (24 septembrie 2024) sau până la epuizarea fondurilor.

Din 25 iunie și până luni, 1 iulie 2024, pentru investițiile în utilaje destinate culturii sfeclei de zahăr au fost depuse doar 3 proiecte în valoare de 2 milioane de euro. 61.000.000 euro este bugetul alocat pentru componenta sfecla de zahăr inclusiv formele asociative din sector.

Pentru formele asociative din celelalte sectoare au fost depuse 16 proiecte cu o valoare totală care abia depășește 21 milioane de euro. 51.515.188 euro este bugetul alocat pentru componenta formelor asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr.

În cadrul acestui apel de cereri de proiecte, se pot depune proiecte de achiziții simple de utilaje agricole prin pachetul 4.1.1, în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturile furajere destinate hranei animalelor și plantele tehnice, precum și culturile horticole, inclusiv cele pomicole și în spații protejate.

PRAGURILE DE CALITATE lunare sunt următoarele:

Pentru sfecla de zahăr inclusiv formele asociative din sector:

  • 75 de puncte (25.06 – 24.07.2024) 
  • 68 de puncte (25.07 – 24.08.2024) 
  • 32 de puncte (25.08 – 24.09.2024) 

Pentru formele asociative, altele decât cele din sectorul sfeclă de zahăr:

  • 88 de puncte (25.06 – 24.07.2024)
  • 73 de puncte (25.07 – 24.08.2024)
  • 44 de puncte (25.08 – 24.09.2024)

PRAGURILE MINIME de selecție ale proiectelor sunt de 32, respectiv 44 de puncte

Înscrierile se fac online, pe site-ul oficial al AFIR. 

Buget epuizat la una dintre componentele finanțării

Fondurile disponibile s-au apuizat, în prima săptămână a sesiunii de înscrieri, pentru componena de „investiții în dotarea cu utilaje și echipamente performante pentru toate tipurile de culturi, exceptând sfecla de zahăr și formele asociative”. Aceasta este una dintre cele 3 componente ale submăsurii.

De la deschiderea sesiunii pe 25 iunie 2024 și până la momentul epuizării fondurilor alocate, fermierii au depus prin sM 4.1.1, componenta toate culturile, un total de 1.130 de cereri de finanțare, însumând 312,9 milioane de euro, față de o alocare disponibilă de 198 milioane de euro.

Inițial, termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare era stabilit pentru 24 septembrie 2024, dar sesiunea a fost oprită după numai o săptămână de înscrieri, pentru că bugetul acestei componente a fost epuizat.

Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală.

sursa: AFIR