Ministerul Transporturilor a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru programul e-MOVE RO, finanțat din Fondul pentru modernizare, dedicat dezvoltării infrastructurii de reîncărcare electrică pentru companii și comunități.
Ce finanțează mai exact programul?
-
stații de încărcare pentru flote de firme și public
-
stații de încărcare + producție locală de energie regenerabilă (panouri fotovoltaice)
-
sisteme de stocare a energiei
Apelul vizează sprijinirea investițiilor destinate dezvoltării sau creșterii capacității infrastructurii de reîncărcare pentru o mobilitate cu emisii zero în sprijinul întreprinderilor și comunităților, cu scopul de a sprijini tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, contribuind astfel la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din transporturi.
Buget total: 250.000.000 €
-
101 mil. € – Submăsura 1 (stații de încărcare atât pentru vehiculele aflate în flota întreprinderilor, cât și accesibilă publicului )
-
149 mil. € – Submăsura 2 (stații de reîncărcare atât pentru vehiculele aflate în flota întreprinderilor, cât și accesibilă publicului, inclusiv producția la fața locului de energie electrică din surse regenerabile și sistemele de stocare a energiei electrice din surse regenerabile)
Finanțarea se acordă prin proceduri de ofertare concurențială, iar bugetele se alocă etapizat, până la epuizare.
Beneficiari eligibili:
✔️ microîntreprinderi
✔️ IMM-uri
✔️ întreprinderi mari (înregistrate la ONRC, până la prima plată)
Valoarea maximă a proiectului:
- 25.000.000 euro pe beneficiar
Intensitatea maximă a ajutorului:
- 100% din cheltuielile eligibile
Acțiuni eligibile:
- creșterea numărului de stații de reîncărcare electrică pentru vehiculele rutiere cu emisii zero
- proiectul trebuie să vizeze fie instalarea infrastructurii de reîncărcare atât pentru vehiculele aflate în flota întreprinderilor, cât și accesibilă publicului,
- infrastructura de reîncărcare NU trebuie să se afle pe rețeaua de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale principale aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere — S.A. sau la o distanță de cel mult 3 km pe șosea de cea mai apropiată ieșire a unui drum TEN-T;
Tipuri de investiții eligibile:
- pentru submăsura 1 — construirea, instalarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii de reîncărcare, inclusiv costurile aferente lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare, a instalației de utilizare, precum și adaptările terestre și costurile de instalare aferente;
- pentru submăsura 2 — construirea, instalarea, modernizarea sau extinderea infrastructurii de reîncărcare, precum și producția la fața locului de energie electrică din surse regenerabile, inclusiv instalarea unităților de stocare a energiei electrice din surse regenerabile. De asemenea, sunt incluse costurile aferente lucrărilor pentru realizarea instalației de racordare, a instalației de utilizare, precum și adaptările terestre și costurile de instalare aferente.
Pentru infrastructura de reîncărcare accesibilă publicului, fiecare locație trebuie să includă minimum 2 puncte de încărcare AC de 22 kW, 2 puncte de încărcare DC de 150 kW și, acolo unde analiza de oportunitate justifică (inclusiv pentru vehicule grele), cel puțin un punct DC HPC de 350 kW. Infrastructura trebuie să permită funcționalități de reîncărcare inteligentă.
Cheltuieli eligibile
a) pentru submăsura 1
- costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare
- pot include costurile infrastructurii de reîncărcare în sine și ale echipamentelor tehnice aferente, instalarea sau modernizarea componentelor electrice sau de alt tip, inclusiv costurile aferente lucrărilor care rămân în proprietatea beneficiarului pentru realizarea instalației de racordare, precum și a instalației de utilizare, precum și adaptările terestre și costurile de instalare aferente;
b) pentru submăsura 2
- costurile aferente construirii, instalării, modernizării sau extinderii infrastructurii de reîncărcare, precum și costurile de investiții ale producției la fața locului de energie electrică din surse regenerabile și costurile de investiții ale unităților de stocare a energiei electrice din surse regenerabile
- pot include costurile infrastructurii de reîncărcare în sine și ale echipamentelor tehnice aferente, instalarea sau modernizarea componentelor electrice sau de alt tip, inclusiv costurile aferente lucrărilor care rămân în proprietatea beneficiarului pentru realizarea instalației de racordare, precum și a instalației de utilizare, lucrările pentru conectarea infrastructurii de reîncărcare la o unitate locală de producție sau stocare a energiei electrice din surse regenerabile, precum și adaptările terestre și costurile de instalare aferente
- capacitatea nominală de producție a instalației de producție la fața locului de energie electrică din surse regenerabile nu trebuie să depășească puterea maximă utilă nominală sau a infrastructurii de reîncărcare la care este conectată.
Costurile legate de TVA nu sunt eligibile.
Descarcă documentele
De ce contează acum?
Mobilitatea electrică devine standard, nu opțiune. Cine investește acum, își reduce costurile, crește competitivitatea și se aliniază cerințelor europene viitoare.
Un proiect pregătit din timp are șanse maxime de finanțare.
Vrei să afli dacă ești eligibil și cum poți obține finanțare?
Programează o sesiune gratuită de consultanță și îți spunem exact ce șanse ai!
https://cepu.ro/solicitati-consultanta-gratuita
Sau sună-ne la 0751.245.012 – vorbim direct, transparent, și îți răspundem la toate întrebările
Acționează din timp!