În ședința Guvernului de marți, 23 aprilie 2024, a fost aprobată Ordonanța de Urgență pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.159/2020 privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kwp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul energetic național, precum și a stațiilor de reîncărcare de minimum 22kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanțare – ELECTRIC UP – 2.

Actul normativ  prevede o serie de modificări față de prima ediție a schemei de finanțare, care a fost derulată în perioada 2020-2023.

Astfel, prin noul program ElectricUp2 se acordă un ajutor de minimis de până la 150.000 euro pentru fiecare beneficiar. Concret, trei sferturi din valoarea cheltuielilor eligibile va putea fi acoperit cu fonduri primite prin acest program, IMM-urile urmând să vină cu o finanțare de 25% din valoarea proiectului.

Totodată, se mărește limita superioară a puterii instalate în sistemul de panouri fotovoltaice la 150 kWp, pentru asigurarea consumului propriu, a consumului stațiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in cu minim două puncte de încărcare (2x11kW).

Sprijinul acordat IMM-urilor și sectorului HORECA este dublat de beneficiile de mediu, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic.

Totodată, actul normativ prevede și extinderea termenului de implementare a programului de finanțare până în anul 2032, termen care acoperă implementarea și monitorizarea etapelor 2 și 3.

Programul ELECTRIC UP 2 va fi finanțat de la bugetul de stat cu 450 de milioane de lei.

Descarcă de AICI OUG 39/2024- Electric Up-2.

Conform OUG 39/2024, beneficiarii eligibili sunt:

  1. Întreprinderi mici și mijlocii, în sensul Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. Conform acestei legi, la IMM se includ și microîntreprinderile, pe lângă firmele mici și mijlocii (max. 249 de salariaţi, cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro sau active totale care nu depăşesc 43 milioane euro).
  2. Operatori economici care activează în domeniul HORECA, conform Clasificării activităților din economia națională — CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, astfel cum a fost actualizată prin Ordinul președintelui Institutului Național de Statistică nr. 337/2007. Coroborat și cu alte programe HoReCa, aici ar trebui să intre companii de toate dimensiunile (micro, mici, mijlocii și mari), care dețin structuri de primire turistice (CAEN 5510, 5520, 5530, 5590) și/sau structuri de alimentaţie (CAEN 5610, 5621, 5629, 5630).

Avans de 30% la finanțare

Prin Programul Electric Up, firmele eligibile vor putea obține granturi de câte 150.000 EUR pentru instalarea:

  •  sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu,
  • a stației de reîncărcare pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in
  • și/sau a sistemului alternativ de încălzire/răcire.

Antreprenorii trebuie să asigure 25% din cheltuielile eligibile din resurse proprii. Oricum, beneficiarii mai întâi implementează proiectul pe cheltuiala lor și apoi le decontează statul cheltuielile eligibile, în limita ajutorului de minimis (75% din chletuielile eligibile, dar nu mai mult de 150.000 EUR).

La solicitarea beneficiarului, statul îi poate acorda un avans de până la 30% din totalul cheltuielilor eligibile aprobate în condițiile stabilite prin schema de ajutor de minimis. Pentru acest avans, beneficiarul trebuie să obțină de la o bancă sau o firmă de asigurări un instrument de garantare.

În cazul în care se constată că beneficiarii nu au respectat criteriile de eligibilitate și angajamentele prevăzute în ghidurile de finanțare, au făcut declarații incomplete sau neconforme cu realitatea pentru a obține ajutorul de minimis sau au schimbat destinația acestuia ori se constată că nu au respectat obligațiile prevăzute în contractul de finanțare, ajutorul de minimis acordat se recuperează de către Ministerul Energiei în calitate de furnizor.

Programul Electric Up 2 este gestionat de Ministerul Energiei. Urmărește actualizările pe pagina oficială a programului.

 

Sursa: Guvernul României & SGG