Ministerul Energiei a lansat recent, în consultare publică Ghidul Solicitantului privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea instalațiilor autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice, cu finanțare din Fondul pentru Modernizare.

Solicitanții eligibili sunt:

  • Societățile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, dar și întreprinderi mari (inclusiv întreprinderi nou înființate), legal constituite în conformitate cu legislația națională
  • Întreprinderile nou-înființate este necesar să aibă capitalul social subscris vărsat în condițiile legii în valoare de minimum 100.000 lei.
  • Solicitanții vor avea înscrise în actul constitutiv activități privind producerea și comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: “Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat” din clasificarea codurilor CAEN, Rev. 3 sau echivalent.
  • Solicitanții pot depune proiecte numai individual. Sunt excluse parteneriatele.
  • O întreprindere, astfel cum este definită în Capitolul 1, Secțiunea 1.1.1. – Definiții poate depune unul sau mai multe proiecte. Valoarea ajutorului de stat solicitat nu poate depăși 15.000.000 euro per întreprindere, indiferent de numărul de proiecte depuse.

Bugetul total estimat al apelului este echivalentul în lei al sumei de 150.000.000 euro și reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare.

Activităţi eligibile:

  • Achiziționarea de instalații/echipamente noi pentru construirea de instalații autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei   electrice;
  • Realizarea de construcții care fac obiectul proiectului de stocare în baterii a energiei electrice.

Descarcă documentele programului AICI

Vrei să afli dacă ești eligibil și cum poți obține finanțare?
Programează o sesiune gratuită de analiză de eligibiliate și îți spunem exact ce șanse ai!
https://cepu.ro/solicitati-consultanta-gratuita
Sau sună-ne la 0751.245.012 – vorbim direct, transparent, și îți răspundem la toate întrebările

Acționează din TIMP!