Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea, în data de 30 iunie 2020, a sesiunii de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii 9.1a – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, cu o alocare de totală de 1.985.644 euro.

Obiectivele submăsurii 9.1a vizează îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatațiilor pomicole, o mai bună integrare pe piață a producătorilor primari, creșterea veniturilor producătorilor prin comercializarea în comun a producției, crearea și promovarea lanțurilor scurte, precum și respectarea standardelor comunitare de mediu si climă, siguranță alimentară etc.

Beneficiarii sunt grupurile de producători din sectorul pomicol, care se încadrează în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competentă înainte de solicitarea sprijinului, dar după 1 ianuarie 2014. Alocarea va fi destinată cheltuielilor rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sunt, de asemenea eligibile și grupurile de producători care au obținut recunoaștere pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, dar și prin submăsura 9.1a. În acest caz sprijinul se va acorda pe baza Valorii Producției Comercializate (VPC) aferente produselor/grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1a.

Grupurile de producători care au în componență un fost membru al unei organizații de producători (OP) din sectorul fructelor şi legumelor (sprijinite prin Fondul European de Garantare Agricolă – FEGA) sunt eligibile doar dacă membrul respectiv a renunțat la această calitate înainte de 1 ianuarie 2014 sau dacă grupul care solicita sprijinul prin intermediul acestei submăsuri este recunoscut pentru un produs, produse sau grupa de produse diferite față de organizația din care provine membrul OP.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% din cuantumul sprijinului şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate în primii 5 ani şi suma maximă de 100.000 euro/an.

Un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare în aceeași sesiune de depunere proiecte, cu respectarea condițiilor de eligibilitate.

Noutăți

Odată cu publicarea acestei versiuni, Ghidul solicitantului a suferit câteva modificări care au ca scop corelarea prevederilor procedurale interne cu legislația în vigoare și, totodată, simplificarea procesului de depunere a Cererii de finanțare.

Astfel, a fost eliminată și obligativitatea ștampilării documentelor, conform HG 226/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Spre deosebire de sesiunile precedente, solicitantul nu mai este obligat să depună cazierul judiciar și certificatul de atestare fiscală, aceste documente fiind obținute de AFIR prin consultarea bazei de date a celor două instituții emitente, în baza protocoalelor semnate și cu acordul beneficiarului. Solicitarea acestor documente la dosarul Cererii de Finanțare se va face doar în situația în care AFIR nu poate obține aceste documente din baza de date.

Descarcă ghidul

Sursa: MADR