Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că au fost aprobate criteriile de selecție pentru încă două submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu alocari financiare ce se ridică la 265 de milioane de euro.
Astfel, Comitetul de Monitorizare pentru PNDR 2014-2020 a avizat în data de 12 august 2021 propunerea Autorității de Management pentru PNDR privind criteriile de selecție și punctajele aferente acestora, punctajul minim, precum și alocarea anuală financiară pentru sesiunile de depunere proiecte din anul 2021 pentru submăsurile 4.1 – „Investiții în exploatații agricole” și 4.2 – „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”.
Firme, sub formă de SRL, PFA, întreprindere individuală și alte forme de organizare, vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 1,5 milioane de euro fiecare.
Potrivit comunicatului MADR, alocarea totală pentru submăsura 4.1 –„Investiții în exploatații agricole” este de 760 de milioane de euro, ar urma să fie lansată în septembrie 2021, iar componentele aferente submăsurii care vor avea alocare distinctă sunt:
– P 4.1.1 – Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei (vegetal);
– P 4.1.2 – Condiționare și procesare în fermă și marketing – vegetal (exceptând legumicultura și cartofii) – modernizarea exploatației;
– P 4.1.3 – Condiționare și procesare în fermă și marketing – zootehnic – modernizarea exploatației;
– P 4.1.4 – Tineri fermieri achiziție utilaje (vegetal și zootehnic);
– P 4.1.5 – Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL;
– P 4.1.6 – Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN;
– P 4.1.7 – Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare;
– P 4.1.8 – Condiționare, procesare și marketing – legume, cartofi – modernizarea exploatației.
Descarcă de AICI Grila de punctaj pentru Sumbăsura 4.1
În ceea ce privește submăsura 4.2, bugetul va fi de 140 milioane euro pentru procasare lactate, morărit, carne, legume, etc, ar urma să fie lansată tot în septembrie 2021 iar bugetul estimat este de 140 milioane euro.
Antreprenorii români vor putea obține fonduri europene de maximum 800.000-1,5 milioane de euro pe proiect, pentru construcții, achiziție de echipamente, magazin online, mașini și alte investiții în afacerile de procesare și marketing al produselor agricole.
Rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și forme asociative și 40% pentru alte întreprinderi.
Beneficiarii de grant care pentru cofinanțarea investiției vor accesa sprijinul prin intermediul creditelor de co-finanţare PNDR, vor fi selectați de către intermediarii financiari (bănci sau instituţii de credit selectate) în baza criteriilor economico-financiare cuprinse în condițiile de creditare proprii pentru asigurarea viabilității economice a proiectelor de investiții finanțate.
Vorbim despre procesarea și marketingul produselor agricole primare, cum sunt grâul, laptele, carnea, legumele (Lista completă a produselor acceptate este AICI). Pot fi, de exemplu, afaceri în morărit, produse lactate, depozitare de legume, procesare de carne etc.
Anreprenorii vor putea să cheltuiască fondurile pentru o serie întreagă de investiții corporale și necorporale, cum ar fi:
- Construcţia și dotarea clădirilor unităților de procesare;
- Cheltuieli generate de investițiile pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră (GES) producerea de energie regenerabilă, eficiență energetică;
- Branşamente şi racorduri la utilități,
- Sisteme de supraveghere video,
- Vor putea fi cumpărate, de exemplu, autocisterne, autoizoterme, rulote și autorulote alimentare.
- Magazin fizic și magazin on-line, rulote alimentare, automate alimentare.
- Achiziţionarea de software necesar.
Conform grilei de punctaj, vor fi favorizate firmele care au vechime de cel puțin 3 ani și cifră de afaceri mare (în raport cu finanțarea cerută). Deasemenea, vor primi punctaj suplimentar proiectele mature, care au obținut deja, de exemplu, acordul de mediu, la momentul depunerii, cele care investesc în produse ecologice, cele care activează în sectoare cu deficit conform balanței comerciale a României (procesare carne, produse lactate, procesare cereale, colectare, depozitare/procesare legume, cartofi, procesare plante proteaginoase).
Descarcă de AICI grila de punctaj pentru Submăsursa 4.2
Pe măsura PNDR 4.2 vor fi două componente cu alocare distinctă:
– Componenta sM4.2 – „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” (doar modernizare), cu o alocare financiară de 110 milioane de euro;
– Componenta sM4.2 – „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” – investiții noi SOIA/ Proteice (investiții noi, extindere și modernizare), cu o alocare financiară de 30 de milioane de euro.
Varianta finală a criteriilor de selecție pentru cele două submăsuri poate fi consultată pe site-urile www.madr.ro și www.afir.info.
sursa: madr.ro