Statul a publicat lista oficială a celor 68 de organizații care vor împărți granturi cu valori maxime de câte 40.000-100.000 de euro unor studenți, masteranzi sau doctoranzi care vor să-și deschidă firme, în cadrul programului Innotech Student.

Lista publicată miercuri de Ministerul Fondurilor Europene cuprinde numele organizațiilor, proiectele pe care le derulează și adresele fizice la care își au sediile. Astfel, tinerii interesați să intre în afaceri cu granturile europene Innotech Student pot de pe acum să încerce să contacteze organizațiile care desfășoară proiecte în regiunea lor, pentru a se interesa cum pot și ei să fie recrutați pentru a avea șansa de a primi fondurile.

Cele 68 de proiecte mari, cu valoare de maximum 2 milioane de euro fiecare, derulate de organizațiile câștigătoare, totalizează o valoare de aproape 135 de milioane de euro. Din acești bani, circa 90 de milioane de euro ar trebui să se ducă în schema de minimis, adică banii care vor ajunge efectiv la viitorii antreprenori, sub formă de granturi.

Descarcă de AICI Ghidul solicitantului și Schema de minimis Innotech Student.

Descarcă de AICI Lista organizațiilor care derulează cele 68 de proiecte prin care se vor împări granturile Innotech Student.

sursa: MIPE