Startup-urile românești pot obține și în anul 2022 finanțări prin programul Make IT in Oradea, susținut de primăria municipiului bihorean, care tocmai a acordat prima sa investiție pe acest an, în valoare de 50.000 de euro.
Scopul declarat al Make IT in Oradea este de a accelera ecosistemul de startup-uri local, de aceea, cel mai important aspect este dorința startup-ului de a se dezvolta în comunitatea din Oradea.
O altă condiție pentru investiție ar fi parcurgerea programului de incubare Bright Labs Incubator, gândit de Make IT in Oradea ca un program care să ajute fondatorii ambițioși să lanseze produsul în piață în șase luni. Există însă și excepții de la această regulă, în funcție de experiența pe care fondatorii o au în construirea unui startup în domeniul tehnologiei.
Acest program ajută și la consolidarea unei relații între părți.
Acum, un startup orădean de tehnologie, Expert24, tocmai a primit o finanțare de 50.000 de euro, prima acordată pe anul 2022 în programul Make IT in Oradea.
„În anul 2022 Make IT in Oradea își propune să realizeze alte 3 sau 4 finanțări de acest fel în startup-uri care se află la început de drum. Ei își propun să includă și alți investitori în acest flux, care pe lângă puterea de finanțare să aducă și un plus de cunoștințe” – a precizat organizația.
Make IT in Oradea este o organizație non-profit fondată la inițiativa Primăriei Oradea și ADLO SA, împreună cu membrii locali: Smartware, Paymo, Mobiversal, Helion, RO et CO International, și partenerul național Orange România.
Scopul organizației este de a crește ecosistemul local de IT. Inițiativa este construită pe trei direcții:
- Dezvoltarea abilităților antreprenoriale și consolidarea comunității de startup-uri
- Finanțări și facilități fiscale pentru companii de IT
- Păstrarea și atragerea talentului prin acordarea de burse pentru elevi și studenți
Antreprenorii interesați pot afla mai multe pe site-ul programului Make IT in Oradea și pot cere informațiila adresa de mail: hi@makeitinoradea.ro .
Make IT in Oradea susține că procesul de finanțare de capital de risc din program este riguros, dar încearcă să fie și „prietenos”. Procesul pornește de la o evaluare, continuând cu negocierea condițiilor și finalizându-se cu semnarea ambelor părți a unui acord.
sursa: makeitinoradea.ro