Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din Cluj, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Satu Mare vor putea obține, în perioada următoare, finanțări în valoare totală de cel puțin 250 de milioane de euro, prin programele regionale Nord-Vest, susținute cu fonduri europene.
- 250 milioane EUR pentru IMM din în Regiunea Nord-Vest
Potrivit calendarului orientativ al lansării apelurilor de proiecte în cadrul Programului Regional Nord-Vest, microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din cele 6 județe ale acestei regiuni de dezvoltare vor ave ala dispoziție circa 253 de milioane de euro, prin 14 linii de finanțare, începând din anul 2023.
Calendarul orientativ publicat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest se referă la finanțările regionale pentru județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
În calendarul orientativ se pot identifica cel puțin 14 apeluri de proiecte destinate microîntreprinderilor (0-9 angajați), firmelor mici și mijlocii, dar și startup-urilor:
- Investiții productive inovatoare pentru microîntreprinderi. Buget alocat: 19.306.216 euro. Beneficiari eligibili: microîntreprinderi. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 2/2023 și să se închidă în trim 4/2023.
- Investiții productive inovatoare pentru IMM-uri. Buget alocat: 46.714.504 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 2/2023 și să se închidă în trim 4/2023.
- Proiecte din domenii de specializare inteligentă (cercetare) pentru întreprinderi. Buget alocat: 23.811.306 euro. Beneficiari eligibili: IMM sau întreprindere mare (doar în parteneriat cu cel puțin 2 IMM) . Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 2/2023 și să se închidă în trim 4/2023.
- Ecosisteme de inovare – centre CDI – Inclusiv cercetare in colaborare. Buget alocat: 11.523.666 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 2/2023 și să se închidă în trim 4/2023.
- Sprijin pentru ecosistemul de inovare – Transfer în piață la nivelul IMM. Buget alocat: 11.523.666 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 2/2023 și să se închidă în trim 4/2023.
- Sprijinirea dezvoltării incubatoarelor de afaceri și acordarea de granturi pentru întreprinderile nou înființate incubate. Buget alocat: 5.882.353 euro. Beneficiari eligibili: Fondatori ai incubatoarelor de afaceri/Întreprinderi nou înființate. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 2/2023 și să se închidă în trim 4/2023.
- Digitalizarea IMM-urilor. Buget alocat: 16.764.706 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 3/2023 și să se închidă în trim 1/2024.
- Investiții productive inovatoare în domeniile RIS3 NV Materiale noi și Tehnologii de producție avansate. Buget alocat: 20.000.000 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 3/2023 și să se închidă în trim 1/2024.
- Investiții productive inovatoare în domeniile RIS3 NV Agroalimentar, Cosmetice și suplimente alimentare și Sănătate. Buget alocat: 15.000.000 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 3/2023 și să se închidă în trim 1/2024.
- Sprijin pentru ecosistemul de inovare–ETT – Sprijinirea transferului tehnologic către IMM. Buget alocat: 7.500.000 euro. Beneficiari eligibili: Organizație de cercetare cu activitate economică de maxim 20% din activitatea curentă. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 3/2023 și să se închidă în trim 1/2024.
- Internaționalizarea IMM-urilor. Buget alocat: 10.000.000 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 3/2023 și să se închidă în trim 1/2024.
- Proiecte din domeniile de specializare inteligentă ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest pentru întreprinderi – punere în producție. Buget alocat: 14.117.647 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 3/2023 și să se închidă în trim 1/2024.
- Sprijinirea dezvoltării unor investiții inițiale ale unor IMM-uri în cadrul structurii parcului de specializare inteligentă – COMPONENTA 2. Buget alocat: 49.507.054 euro. Beneficiari eligibili: IMM. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 3/2023 și să se închidă în trim 1/2024.
- Cursuri de formare profesională – IMM. Buget alocat: 1.300.000 euro. Beneficiari eligibili: Furnizor programe formare profesională continuă/Parteneriate furnizori formare profesională/IMM-uri din domeniile de specializare inteligentă. Apelul de proiecte este preconizat să se lanseze oficial în trim 4/2023 și să se închidă în trim 2/2024.
Descarcă de AICI Calendarul orientativ al lansărilor de apeluri de proiecte PR Nord-Vest
sursa: ADR NORD-VEST