Firmele românești vor putea obține ajutoare de minimis în valoare totală de 26 de milioane de euro, pentruj istalații de reciclare de deșeurilor, printr-o schemă de minimis aprobată de Guvern, recent, printr-un memorandum.
Guvernul a aprobat încadrarea măsurii „Schemă de ajutor de minimis – Sprijin în vederea implementării proiectelor privind construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor”, sub formă de fonduri nerambursabile din veniturile Fondului pentru mediu, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român.
Obiectivul declarat al acestei scheme este de „a sprijini operatorii economici în vederea realizării de lucrări pregătitoare necesare investițiilor finanțate în baza schemei de ajutor de stat regional pentru investiții cu scopul reducerii efectelor negative ale deșeurilor asupra mediului și reducerea consumului de resurse primare” – a precizat Guvernul.
Bugetul schemei de ajutor de minimis este de 26 milioane de euro.
Beneficiarii schemei de minimis trebuie să fie autorizați să desfășoare cel puţin una dintre activităţile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN:
- 3821 – tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase;
- 3822 – tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase;
- 3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;
- 3831 – demontarea (dezasamblarea) maşinilor şi echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;
- 3811 – colectarea deşeurilor nepericuloase;
- 3812 – colectarea deşeurilor periculoase.
Sprijinul financiar în cadrul schemei de minimis constă în alocări financiare nerambursabile sub formă de grant din Fondul pentru mediu şi se acordă în urma selectării şi notificării solicitantului privind acceptarea cererii de finanțare, urmată de încheierea contractului de finanțare încheiat între AFM şi solicitant.
Cheltuielile eligibile, pentru a beneficia de finanțare în condițiile schemei de minimis, sunt reprezentate de:
- cheltuieli pentru proiectare,
- studii de fezabilitate/documentații de avizare a lucrărilor de intervenții,
- proiectul tehnic și alte documentații tehnico-economice,
- plata arhitecților, a inginerilor, asistență tehnică (inclusiv plata consultanților, dar exceptând organizarea procedurilor de achiziție),
- organizare de șantier,
- cheltuieli cu taxe legale pentru acorduri,
- avize conforme și autorizația de construire/desființare,
- cheltuieli pentru informare și publicitate.
Perioada de valabilitate a ajutorului de minimis este de la aprobarea lui până la 31 decembrie 2023. Totodată, perioada în care pot fi selectați beneficiarii și în care se pot semna contractele de finanțare nerambursabilă este de la aprobarea schemei până la 31 decembrie 2023.
Descarcă memorandumul
Sursa: MMAP