Mediul de business din Moldova a aflat de curând, la Piatra Neamț, care sunt regulile de accesare a banilor europeni în noul exercițiu financiar 2014-2020. Pentru competitivitatea IMM din regiune vor fi alocate 700 de milioane de euro, fonduri comunitare. In acest moment, există 288 de contracte finanțate prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, program gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

 

 Zeci de beneficiari și reprezentanți ai firmelor de consultanță ori instituții de creditare din Regiunea de Nord-Est au luat parte, pe  4 decembrie la conferința „Fonduri europene – un plus pentru productivitatea și capacitatea inovativă a IMM-urilor din Regiunea Nord-Est”.

 

Aceștia au aflat atât despre impactul fondurilor europene alocate pentru competitivitatea economică a regiunii în perioada de finanțare 2007-2013, dar și despre sursele de finanțare ce vor fi disponibile în noul exercițiu financiar.

Până acum, în jur de 1.000 de locuri de muncă au fost create prin susținerea firmelor din Moldova cu bani europeni prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, o parte din axele acestui program fiind preluate și gestionate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord- Est (ADR NE).

 

Noutățile noului POR

 

„Noul POR pune accent pe competitivitate, pe susținerea mediului de afaceri, pe stimularea inovării și asimilarea lor în cadrul acestora”, a punctat Gabriela Macoveiu, director Dezvoltarea Afacerilor în cadrul ADR Nord-Est, care a adăugat: „Axa prioritară 2: Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor, din cadrul POR 2014-2020 va constitui principala oportunitate de finanțare pentru IMM, inclusiv microîntreprinderi, în următoarea perioadă de programare. Se așteaptă ca peste 1.300 de IMM să fie sprijinite, la nivel, național, pentru construcția/modernizarea și extinderea spațiilor de producție sau servicii, dotarea cu active corporale și necorporale, în vederea îmbunătățirii competitivității economice prin creșterea productivității muncii și consolidării poziției pe piață”.

 

Concret, pentru regiunea Moldovei sunt estimate în noul POR fonduri nerambursabile de peste 700 de milioane de euro destinate creșterii competitivității IMM. Banii vor fi alocați pe două linii prioritare. O primă linie directoare face referire la crearea de noi întreprinderi și de incubatoare de afaceri, iar o a doua vizează extinderea capacităților de producție a firmelor din Moldova.

 

Cifrele POS CCE 2007-2013


În acest moment, la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au fost semnate 288 contracte de finanțare, în valoare de 67,7 milioane de euro. Din aceste fonduri, aproape jumătate, respectiv 30 de milioane de euro au intrat deja în economia regiunii. Proiectele au generat 1.000 de locuri de muncă.

 

„Inovarea este cuvântul de ordine al noului exercițiu financiar european 2014-2020”- Lavinia Nițu, director al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Iași

 

„Dezvoltarea și consolidarea sectorului productiv al regiunii, creșterea capacității acestuia de a performa economic prin modernizare tehnologică și inovare, constituie premise pentru crearea unor locuri de muncă sustenabile și generarea de valoare adăugată”- Constantin Apostol, director ADR Nord-Est

sursa:  ziarulevenimentul.ro