Referitor la ediția 2018 a programului Start-Up Nation, ministerul promite că va fi publicat un ghid privind procedurile de implementare a programului, „astfel încât la toate ghișeele băncilor partenere și  cele ale agențiilor locale să existe un tratament egal și să fie utilizate aceleași documentații”.

De asemenea, ministerul estimează că la Start-Up Nation 2018 termenul de plată a ajutoarelor nerambursabile va fi de 3 luni de la lansarea programului.

Când se va lansa totuși, programul pe 2018? „Termenul de lansare a programului Start-Up Nation 2018 va fi influențat în principal de rapiditatea efectuării plăților aferente etapei din anul 2017, toate resursele financiare fiind disponibile în acest sens” – spune Ministerul pentru Mediul de Afaceri.

Reamintim că pentru anul 2018, bugetul de stat prevede doar credite de angajament de 700 de milioane de lei pentru noua ediție a programului Start-Up Nation. Aceste fonduri necesită o rectificare bugetară la Guvern pentru a putea fi transformate în credite bugetare, cu care să se poată efectua plățile. Chiar și așa, banii ar ajunge numai pentru 3.500 de firme. În acest timp, guvernanții dau asigurări că la ediția 2018 a programului se vor putea califica la finanțare până la 10.000 de firme, ceea ce ar necesita un buget de 2 miliarde de lei. Ministerul Oprea a susținut că banii vor fi asigurați de Guvern până la urmă.

Pe de altă parte, săptămâna trecută, un reprezentant al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a menționat că în luna mai 2018 își propun cei din minister să deschidă aplicația electronică pe site-ul aippimm.ro, în care să se înscrie antreprenorii care vor banii de la stat pentru afaceri la încept de drum.  „Ne dorim să deschidem programul în luna mai, sper să și reușim să deschidem programul de finanțare până la sfârșitul lunii mai” – a spus Puișor, funcționar în Agenția pentru IMM Ploiești, din subordinea Ministerului pentru mediul de Afaceri, agenție care gestionează cel mai mare volum de cereri de finanțare pe programele naționale de srijin pentru firmele mici și mijlocii.

sursa: finantare.ro