Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 lei/kg pentru lâna comercializată, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de joi (13.07.2017).

Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018.

Valoarea ajutorului nu poate  să depășească 15.000 de euro pentru un beneficiar pentru trei exerciții financiare – 2016, 2017 si 2018.

Derularea sprijinului  se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București.  Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală.

Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică.

De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie  de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.

Sursa: Guvernul României