Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a finanţat prin submăsura 4.1 Investiţii în exploataţii agricole din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) proiectele a 1.967 de fermieri, a anunţat AFIR, citată de Agerpres. Valoarea contractelor încheiate a fost de un miliard de euro
Plăţile efectuate până în prezent către beneficiarii submăsurii 4.1 se ridică la 650 de milioane de euro.
Potrivit AFIR, prin submăsura 4.1, fermierii au putut realiza construcţii destinate activităţii productive, inclusiv căi de acces în fermă, irigaţii şi racordarea exploataţiei la utilităţi, modernizarea şi dotarea fermei cu maşini, utilaje şi echipamente noi. De asemenea, finanţarea proiectelor a asigurat construirea, amenajarea şi dotarea spaţiilor de desfacere şi comercializare, precum şi alte cheltuieli de marketing, în cadrul unui lanţ alimentar integrat.
sursa: AFIR