Firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea obține noi ajutoare, în valoare totală de 55,7 milioane de franci elvețieni (58,8 milioane EUR), prin Programul de cooperare elvețiano-român, derulat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT).
Ministrul Finnațelor, Marcel Boloș și ambasadorul Elveţiei în România, Massimo Baggi, au semnat joi acordul pentru o nouă ediție a Programului „Consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare”, parte a Programului de cooperare elvețiano-român.
În cadrul acestui program, Ministerul Finanțelor are rol de Unitate Națională de Coordonare, dar schema de finanțare va fi implementată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de Operator de Program, în parteneriat cu băncile selectate.
Programul de fonduri elvețiene pentru IMM-urile românești se va derula până în septembrie 2029.
Bugetul total alocat acestui Program este de 55.714.286 franci elvețieni (CHF), din care 70% contribuție elvețiană (39 milioane CHF) și 30% cofinanțare română (16,7 milioane CHF).
Sprijinul financiar oferit IMM-urilor în cadrul acestui Program constă într-un grant la un nivel de maximum 40% din cheltuielile eligibile aferente unui plan de investiții și un împrumut bancar în condiții avantajoase de piață, reprezentând minimum 60% din cheltuielile eligibile aferente planului de investiții.
Partea de grant este de până la 50.000 CHF (52.800 EUR).
Obiectivul principal al programului este sprijinirea IMM-urilor românești din sectorul productiv, cu accent pe:
• Facilitarea investițiilor verzi și digitale;
• Îmbunătățirea amprentei asupra mediului;
• Menținerea și crearea de noi locuri de muncă în industria prelucrătoare.
„IMM-urile din sectorul productiv joacă un rol vital în dezvoltarea comunităților locale, unde sunt principalii angajatori și contribuabili. Ele generează valoare adăugată prin transformarea resurselor în produse finite, fiind mai flexibile și mai capabile să se adapteze rapid la schimbările din piață, iar această agilitate le permite să inoveze și să răspundă nevoilor consumatorilor. De multe ori însă, lipsa capitalului accesibil și condițiile dificile de creditare sunt bariere majore. Tocmai de aceea, accesul la astfel de instrumente financiare adecvate este important, pentru că le permite modernizarea echipamentelor, digitalizarea proceselor și extinderea capacităților de producție”, a spus Marcel Boloș.
Sursa: Ministerul Finanțelor