Europa Creativă este cel mai important program de finanțare al Uniunii Europene dedicat sprijinirii domeniilor creative, culturii și audiovizualului.

În urma unei solicitări transmise de fonduri-Structurale.ro, Biroul Europa Creativă România a comunicat oportunitățile de finanțare ce urmează a fi lansate în perioada următoare în cadrul Programului Europa Creativă.

Finanțare pentru traduceri literare

În cadrul subprogramului Cultura, conform informațiilor transmise fonduri-structurale.ro, până la finalul actualului cadru de finanțare se va deschide apelul pentru proiecte de Traduceri literare, linie de finanțare ce oferă sprijin pentru traducerea, publicarea și promovarea la nivel european a operelor de ficțiune.

Exemple de activități eligibile:

  • traducerea și publicarea operelor de ficțiune cu o valoare literară ridicată, indiferent de genul literar;
  • traducerea de fragmente ale operelor de ficțiune traduse anterior pentru cataloagele editurilor, în scopul promovării vânzării drepturilor acestora, atât în Europa cât și în afara ei;
  • evenimente speciale și de marketing/ distribuție organizate pentru promovarea lucrărilor de ficțiune traduse în interiorul și în afara Uniunii Europene, inclusiv instrumentele digitale de promovare și promovarea autorilor la târgurile de carte și festivalurile literare.

În ceea ce privește criteriile de eligibilitate, componenta este deschisă editurilor care, le data termenului limită pentru depunerea aplicațiilor, pot demonstra că au personalitate juridică de cel puțin 2 ani.

Persoanele fizice și persoanele fizice autorizate nu sunt eligibile.

Bugetul aferent acestei linii de finanțare în perioada 2014-2020 este de aproximativ 31,8 milioane €, reprezentând aproximativ 7% din bugetul subprogramului Cultura.

Conform informațiilor transmise fonduri-structurale.ro, acest apel urmează a fi lansat în luna februarie.

Apel pentru îmbinarea culturii și audiovizualului

Apelul „Îmbinarea culturii și audiovizualului prin conținut digital” va sprijini în 2020 proiecte pilot care explorează potențialul colaborării intersectoriale în vederea înființării în perioada de finanțare 2021-2027 a unui „Laborator de Inovație Creativă”. Se vor fi finanța activități la granița dintre diferite culturi și sectoare creative, inclusiv audiovizual sau utilizarea tehnologiilor inovatoare.

Se va acorda sprijin proiectelor prin care:

  • se prezintă noi forme de creație, unde sunt îmbinate diferite sectoare culturale și creative, inclusiv audiovizualul sau realitatea virtuală;
  • se promovează abordări și instrumente intersectoriale inovatoare pentru facilitarea accesului, distribuției, promovării și/sau monetizării culturii și creativității, inclusiv a patrimoniului cultural.

Beneficiari eligibili:

  • entități non-profit (private sau publice) ;
  • autorități publice (naționale, regionale, locale) ;
  • organizații internaționale;
  • universități;
  • instituții de învățământ;
  • centre de cercetare;
  • companii private.

Bugetul disponibil pentru acest apel este de 1,715 milioane € .

Apelul se va lansa în 16 ianuarie și are termen limită în 14 mai 2020.

Finanțare pentru mobilitatea artiștilor

i-Portunus este un proiect pilot finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu format din Goethe-Institut, Institut Francais, Izolyatsia și Nida Art Colony, care promovează mobilitatea artiștilor la nivel european. Scopul i-Portunus este de a oferi artiștilor din țările participante la Europa Creativă posibilitatea de a primi sprijin financiar pentru deplasarea într-o altă țară eligibilă la acest program.

Apelul trecut s-a adresat artiștilor și profesioniștilor din domeniul culturii (persoane fizice sau grupuri de până la 5 persoane), cu vârsta de peste 18 ani, activi în domeniile artelor spectacolului (cu excepția muzicii) și a artelor vizuale, a tuturor calificărilor educaționale și nivelurilor de experiență, în mod legal având reședința într-o țară din Europa Creativă, precum și în celelalte țări și teritorii eligibile.

Conform informațiilor transmise fonduri-structurale.ro, și anul acesta se vor lansa mai multe apeluri în cadrul schemei-pilot i-Portunus.

Oportunitățile de finanțare disponibile în prezent în cadrul programului Europa Creativă pot fi găsite AICI.

sursa: fonduri-structurale.ro