Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a transmis la sfârșitul lunii ianuarie Comisiei Europene solicitarea de decontare a sumei de 426,8 milioane de euro reprezentând rambursarea plăților realizate din bugetul național către fermieri în perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2021.
„Declaraţia transmisă însumează totalul plăţilor efectuate de Agenţie în trimestrul IV către beneficiarii proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), dar şi plăţile directe şi compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA). Conform procedurilor de lucru stabilite la nivelul Comisiei Europene, declaraţia de cheltuieli aferentă trimestrului IV a fost încărcată direct de către AFIR în sistemul informatic utilizat pentru schimbul de date între statele membre şi CE, urmând ca, după verificarea sumelor cuprinse în declaraţia de cheltuieli, Comisia să ramburseze României, în termen de 45 de zile, fondurile europene alocate pentru agricultură şi dezvoltare rurală”, se arată în comunicat.
Potrivit AFIR, declaraţia transmisă însumează totalul plăţilor efectuate de agenţie în trimestrul IV către beneficiarii proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). De asemenea, sunt prinse plăţile directe şi compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA).
Banii vor ajunge în România peste o lună şi jumătate.
Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României peste 6,4 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural prin PNDR 2014 – 2020.
sursa: AFIR