Comisarul european pentru Politici Regionale Corina Crețu vorbește într-un interviu acordat MEDIAFAX despre raportul MCV, spunând că România trebuie să identifice mai bine domeniile expuse riscului de corupție și să adopte măsuri preventive, dar și despre eficientizarea gestiunii fondurilor europene.

 

Corina Crețu spune că în raportul MCV sunt evidențiate, dincolo de aprecierile pozitive, și aspectele în privința cărora România mai are de realizat progrese, dar mai ales de consolidat progresele obținute, referindu-se la recomandări pentru intensificarea acțiunilor împotriva conflictelor de interese, a favoritismului, a fraudei și a corupției în achizițiile publice.

 

Ea precizează că în raportul MCV Comisia Europeană a apreciat progresele făcute de România anul trecut în lupta împotriva corupției și a făcut recomandări pentru continuarea acestor acțiuni.

Comisarul european pentru Politici Regionale s-a referit și la perchezițiile făcute luni la Ministerul Fondurilor Europene, AM-POSDRU și AM-POSCCE, apreciind că acțiunile DNA sunt parte a unui proces de luptă împotriva corupției și că ”organele în drept trebuie să își conducă anchetele cu profesionalism și rapiditate, în deplină cooperare cu celelalte instituții implicate în procesul de gestionare al fondurilor”.

 

Corina Crețu mai afirmă că eliminarea tuturor zonelor de risc în circuitul gestionării fondurilor europene și naționale trebuie să fie o prioritate absolută pentru toate instituțiile din România.

 

În acest context, ea a adăugat că există ”posibilitatea utilizării unei părți din finanțarea europeană pentru acțiuni de sensibilizare și prevenție în rândul populației, pentru că nu doar combaterea corupției este importantă, ci și prevenirea ei, iar asta cere o schimbare de mentalitate”.

 

Referitor la eficientizarea gestiunii fondurilor europene, Crețu a declarat că în ultima perioadă s-au înregistrat progrese, dar se așteaptă mai multă implicare din partea ANRMAP și ”o alocare de resurse umane mai consistentă pe acest subiect deoarece este unul complex și important”.

Ea a continuat spunând că lipsa unor proiecte mature a fost una dintre carențele importante ale României în perioada 2007 – 2013, dar că țara noastră a făcut progrese remarcabile în ultimii doi ani.

sursa: mediafax.ro