Companiile care vor obține finanțare nerambursabilă de la stat, prin intermediul programelor de microindustrializare și/sau comerț și servicii, vor fi obligate să păstreze numărul de locuri de muncă pe care îl au la momentul solicitării fondurilor, conform proiectelor procedurilor pentru implementarea schemelor de finanțare.

În plus, firmele vor fi obligate să păstreze și numărul locurilor de muncă nou-create cu ajutorul finanțării.

În cazul programului de microindustrializare, în care se vor putea cere până la 450.000 de lei, firmele vor trebui „să păstreze numărul efectiv al locurilor de muncă active existente la data înscrierii online aferente salariaților angajați pe durată nedeterminată, indiferent de norma de muncă”, așa cum scrie în proiectul procedurii programului. În plus, va fi obligatorie și păstrarea locurilor de muncă nou-create în programul de microindustrializare (programul obligă la angajarea a cel puțin două persoane).

Numărul locurilor de muncă va trebui păstrat, mai precis, pentru o perioadă de cel puțin trei ani, însă începând cu anul următor semnării contractului de finanțare nerambursabilă.

Referitor la programul de comerț și servicii, în care se vor putea cere până la 250.000 de lei, restricția va suna exact la fel. Va trebui păstrat numărul locurilor de muncă existent la momentul înscrierii în program, dar și numărul locurilor de muncă nou-create prin program pentru cel puțin trei ani (din anul următor semnării contractului de finanțare).

Din moment ce contractele de finanțare vor fi semnate, mai mult ca sigur, în anul 2019, rezultă că locurile de muncă vor trebui păstrate cel puțin în anii 2020, 2021 și 2022.

Totuși, dacă apar situații în care pleacă salariați de la firmă sau  li se suspendă contractele, firmele vor fi obligate să găsească înlocuitori. Dacă va fi vorba de locurile de muncă nou-create prin program, termenul va fi de 30 de zile.

Dacă nu vor păstra numărul locurilor de muncă, firmele vor risca să ramburseze înapoi banii obținuți din finanțarea nerambursabilă.

sursa: aippimm.ro