O cercetătoare româncă a obținut fonduri europene de aproape 1,2 milioane de euro din programul UE pentru inovare și cercetare Orizont 2020, pentru un proiect de istorie medievală pe care îl va dezvolta la Cluj.

Alexanda Baneu a câștigat grantul acordat de Consiliul European pentru Cercetare (CEC) cu proiectul „NOTA-Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe”.

În total, Comisia Europeană a anunțat că va acorda finanțări de 677 de milioane de euro unui număr de 436 de laureați ai concursului de granturi destinate cercetătorilor debutanți organizat de Consiliul European pentru Cercetare (CEC). Dintre aceștia, Alexanda Baneu este singurul câștigător din România.

Cercetătoarea româncă activează la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. „Alături de o echipă deja formată și performantă, voi studia pentru următorii 5 ani <<caietele>> studenților medievali, având ambiția de a reconstitui o parte a istoriei universității medievale din această perspectivă inedită”– a declarat Alexanda Baneu, citată într-un comunicat al UBB.

Granturile Consiliului European pentru Cercetare (CEC)

Granturile europene de de 677 de milioane de euro, care fac parte din programul UE pentru cercetare și inovare Orizont 2020, vor ajuta cercetătorii aflați la început de carieră să își construiască propriile echipe și să desfășoare proiecte inovatoare în toate disciplinele științifice: de la cercetarea în domeniul vaccinurilor, până la adaptarea la schimbările climatice și de la nanoplastice până la explorarea naturii materiei negre din univers.

sursa si mai multe detalii: startupcafe.ro