Guvernul va lansa curând, cel mai târziu până pe 25 august 2020, apelurile de proiecte prin care microîntreprinderile, firmele mici și mijlicii (IMM), dar și PFA-urile vor putea obține fonduri europene nerambursabaile între 2.000 de euro și 200.000 de euro, în funcție de mai multe criterii.

Proiectul de ordonanță de urgență pentru acordarea de sprijin din fonduri europene  pentru capital de lucru și investiții destinate IMM-urilor în contextul crizei COVID-19 prevede un mecanism complex de finanțare, care implică două ministere, un serviciu special central, precum și băncile comerciale din piață.

Mai concret, banii vor fi atrași de la Comisia Eurpeană de către Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management a Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020.

Mai întâi statul va trebui să asigure intern finanțarea beneficiarilor, pentru ca apoi să poată deconta de la Bruxelles cheltuielile. De aceea, statul vrea să implice și băncile comerciale în schemă, care să intermedieze finațarea.

Astfel, Ministerul Economiei va semna convenții de colaborare cu băncile partenere pentru derularea operațiunilor de plăți către beneficiarii granturilor.

Comisioanele, dobânzile, taxele și orice alte cheltuieli bancare vor fi în sarcina beneficiarilor de granturi – după cum arată acum proiectul de OUG , dar care, teoretic, mai poate fi schimbat.

Ar mai fi și un risc adminstrativ aici, pe care guvernanții par să-l ignore. Agenția pentru IMM-uri, care va duce practic tot greul implementprii schemelor de finanțare, este subdimensionată, circa 120 de funcționari. Tot această agenție trebuie să se ocupe și de celelelte programe naționale pentru IMM-uri, inclusiv Start-Up Nation 2018-2019, care este încă în implementare.

Dacă în trecut, această direcție (cu agențiile sale din subordine) a reușit cu eforturi mari să finanțeze apoape 10.000 de firme prin Start-Up Nation, acum volumul de lucru va fi și mai mare, implicînd riscuri de blocare a procedurilor. Or, acum numai la microgranturi vor fi 50.000 de beneficiari.

În fine, vor fi 3 categorii de fonduri care se vor acorda conform noului proiect de OUG:

  1. microgrant în sumă forfetară,
  2. fonduri nerambursabile pentru asigurarea capitalului de lucru, în sumă forfetară sub formă de procent din cifra de afaceri a firmei beneficiare,
  3. fonduri nerambursabile pentru investiții în extinderea/ reabilitarea/ modernizarea capacităților de producție (inclusiv pentru achiziționarea de terenuri).

Data lansării apelurilor de proiecte va fi stabilită de Autoritatea de management POC, din subordinea Ministerului Fondurilor Europene, dar nu va depăși 25 august 2020, conform propunerii de ordonanță de urgență, care se mai poate, teoretic, schimba.

Cele 3 scheme de finanțare vor fi:

1. Microgranturi pentru firme și PFA – 2.000 Euro

Microgranturile se vor da sub formă de sumă forfetară în valoare de 2.000 de euro fiecare. Bugetul total disponbil va fi de 100 de milioane de euro, din care 85% de la UE și restul de la bugetul de stat.

Beneficiarii vor fi IMM-uri care nu au angajați, precum și PFA care activează ca medici, artiști, în mass-media, care nu au salariați.

Cu acești bani, beneficiarii vor putea să achite cheltuieli de business ca: materii prime, datorii curente, utilități, chirii, reparații, consultanță, echipamente de protecție contra COVID-19 etc.

2. Granturi de capital de lucru: între 2.000-150.000 Euro

Aceste granturi vor avea valoare variabilă, ca procent din cifra de afaceri pe anul 2019 a firmelor beneficiare (IMM-uri a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului COVID-19 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă, în condițiile specifice prevăzute de prezenta ordonanță de urgență).

Categorii de ajutoare:

  • Firmele cu cifra de afaceri de 5.000 – 13.500 euro vor primi granturi de 2.000 euro.
  • Firmele cu cifra de afaceri de 13.501 – 1.000.000 euro vor primi granturi la valoarea de 15% din cifra de afaceri, dar nu mai mari de 150.000 euro fiecare.
  • Firmele cu cifra de afaceri peste 1 milion de euro vor putea primi granturi în sumă fixă de 150.000 euro.

Pentru a lua granturile de capital de lucru, firmele beneficiare trebuie să aibă și ele o contribuție proprie de minimum 15% din valoare, separat.

Pentru granturile de capital de lucru, va fi disponibil un buget total de 350 milioane euro, din care 265 de milioane de euro de la UE, 42,5 milioane de euro de la bugetul de stat și încă 42,5 milioane de euro de la beneficiari.

Domeniile de activitate eligibile: restaurante, hoteluri, cafenele (HORECA), servicii din domeniul transporturilor, agențiile de turism, domeniul editurilor/ librăriilor/ bibliotecilor și al organizărilor de evenimente.

Firmele vor trebui să îndeplinească mai multe condiții, dintre care și să aibă certificat de situații de urgență (CSU) în baza OUG 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare.

Cheltuieli eligibile: stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, datorii curente și restante față de furnizori, chirii, servicii necesare activității curente (cu excepția serviciilor de consultanță), echipamentele de protecție medicală și dezinfectante, echipamente tehnologice etc.

3. Fonduri pentru investiții: între 50.000-200.000 Euro

Granturile pentru investiții vor fi acordate pe bază de proiect depus de firma beneficiară și aprobat de Ministerul Economiei și AIPPIMM.

Aceste granturi vor fi cuprinse între 50.000 euro și 200.000 euro. Aportul propriu la cheltuielile eligibile de cel puțin 15%. Acest aport minim crește la 30% pentru firmele din București și județul Ilfov.

Bugetul total va fi de 550 milioane de euro din care: 41,87 milioane euro de la UE, 62,38 milioane euro de la bugetul de stat și aproape 71,75 milioane euro contribuția proprie a beneficiarilor.

Cheltuieli eligibile: extinderea capacităților,  realizarea de unități noi, reabilitarea/ modernizarea unităților de producție sau de prestări servicii , mijloace de transport, echipamente IT, racordare de la utilități, promovare – acestea sunt doar unele dintre cheltuielile eligibile. Vor putea fi cumpărate și terenuri, în limita a 10% din valoarea proiectului.

Domeniile de activitate eligibile:

  • Industria alimentară, panificație, patiserie și alte activități asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuție și ambalare;
  • Industria auto și servicii specifice auto, inclusiv servicii de reparații și spălătorii auto și altele asemenea;
  • Energie și echipamente/ tehnologii/ utilaje pentru eficiență energetică;
  • Construcții, materiale de construcții, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcții;
  • Servicii de transport, inclusiv servicii de transport internațional;
  • Servicii de îngrijire și întreținere corporală;
  • Servicii de reparații și întreținere;
  • Turism, pensiuni turistice, hoteluri, restaurante și servicii de agrement inclusiv infrastructura specifică de agrement;
  • Confecții metalice/lemn/mobilier;
  • Confecții textile/pielărie;
  • Industria farmaceutică și echipamente medicale, inclusiv depozite medicale pentru intervenții în situații de urgență;
  • Industrii creative, inclusiv din domeniul culturii și serviciilor creative;
  • Servicii de educație: creșe și grădinițe;
  • Servicii de sănătate: cabinete medicale, echipamente medicale, dispozitive medicale și altele asemenea;
  • Construcții;
  • Tehnologia informației și inteligență artificială;
  • Nanotehnologii și tehnologii de vârf, materiale avansate, tehnologii avansate de producție.

Firmele beneficiare vor trebui să îndeplinească și o serie întreagă de condiții, printre care să fi avut profit operațional din activitatea curentă în unul din exercițiile financiare din ultimii doi ani înainte de depunerea cererii de finanțare.

De asemenea, firmele trebuie apoi să obțină venituri de minimum  50% din veniturile planificate în planul de afaceri depus pentru finanțare.

sursa: startupcafe.ro