Ieri, 29.03.2022 au fost lansate în dezbatere publică două programe de finanțare mult așteptate de către IMM-urile cu vechime în activitățile de producție, servicii și comerț.
Procedurile de implementare vor fi păstrate în dezbatere publică timp de 10 zile, urmând ca ulterior să fie anunțate criteriile finale și perioada de depunere a proiectelor.
Ambele programe se adresează firmelor cu istoric și cu activități economice autorizate la Registrul Comerțului înaintea momentului depunerii cererii de finanțare.
Cele 2 programe sunt:
1. Programul de Microindustrializare 2022:
- ajutor nerambursabil de până la 500.000 de lei;
- contribuție proprie de cel puțin 15%, dar poate fi de 25% sau mai mult din valoarea eligibilă;
- sunt eligibile firmele înființate înainte de 31.12.2019;
- se vor finanța activități din sfera producției de bunuri.
Antreprenorii vor putea obține și credite pentru a-și asigura această cofinanțare, de la băncile partenere care vor fi selectate în program. Aceste bănci partenere vor acorda și credite-punte, care să ajute antreprenorii să-și implementeze planurile de afaceri după ce semnează contractele și până primesc finanțarea.
De menționat să finanțarea ar urma să se facă prin cerere de rambursare sau cerere de plată.
Pe anul 2022, MAT propune un buget de 50 de milioane de lei (de la bugetul de stat) pentru această schemă.
Înscrierile se vor face pe platforma de granturi IMM, conform proiectului de procedură MAT.
Schema ar urma să fie valabilă până la 31 decembrie 2027, iar plățile în cadrul schemei de minimis ar urma să fie efectuate până la 31 decembrie 2028.
Grila de punctaj favorizează firmele care vin cu aport propriu mare la finanțare, care fac angajări multe prin program și care au avut vechime, profit, cifră de afaceri mari și angajați la data de 31 decembrie 2021. În grila propusă, se punctează cu 20 de puncte firmele care angajează cel puțin 3 persoane prin program, dar la punctaje egale departajarea nu ține cont de angajările care se fac prin program, ci de numărul de angajați existenți în firmă la data de 31 decembrie 2021.
Selectarea proiectelor se va face în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut.
La punctaje egale va prevala:
– punctajul obţinut la criteriul aferent profitului net la 31.12.2021;
– punctajul obținut la criteriul aferent rezultatelor după fințare:
– numărul mediu de angajați la 31.12.2021;
– valoarea exactă a aportului propriu;
– data şi ora înscrierii în program.
Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de procedură de implementare se primesc în termen de 10 zile de la data publicării la adresa de e-mail: dezbateri_publice@mat.gov.ro.
Descarcă de AICI proiectul de procedură și grila de punctaj propusă la Microindustrializare 2022.
2. Programul de Comerț și Servicii 2022:
Firmele românești de comerț și servicii vor putea obține noi ajutoare nerambursabile, în valoare totală de 50 de milioane de lei (circa 10 milioane de euro), prin viitorul Programul Comerț și Servicii, ediția 2022, prin care se finanțează, printre altele, inclusiv cheltuieli cu magazinele online și promovarea lor.
- ajutor nerambursabil de până la 300.000 de lei;
- contribuție proprie de cel puțin 15%, dar poate fi de 25% sau mai mult din valoarea eligibilă;
- sunt eligibile firmele înființate înainte de 31.12.2019;
- se vor finanța activități din sfera serviciilor și comerțului.
Grila de punctaj propusă favorizează firmele cu angajați mulți, cu aport propriu mare la investiție, cu pondere mare a echipamentelor tehnologice în achiziții.
La punctaje egale va prevala:
– punctajul obţinut la criteriul aferent profitului net la 31.12.2021;
– punctajul obținut la criteriul aferent rezultatelor după fințare:
– numărul mediu de angajați la 31.12.2021;
– valoarea exactă a aportului propriu;
– data şi ora înscrierii în program.
Înscrierile vor avea loc pe portalul de granturi IMM, timp de 20 de zile, la o dată ce va fi anunțată de minister.
Puteți trimite celor de la MAT propuneri, sugestii şi opinii privind proiectul de procedură de implementare Comerț și Servicii 2022, în termen de 10 zile, la adresa de e-mail: dezbateri_publice@mat.gov.ro .
Descarcă de AICI procedura și grila de punctaj propuse la Programul Comerț-Servicii 2022.
sursa: MAT