Vești excelente pentru tinerii fermieri. AFIR vrea să prelungească accesarea fondurilor europene pentru sprijinirea tinerilor fermieri.

Tinerii fermieri români vor putea obține fonduri nerambursabile de până la 70.000 de euro prin Submăsura 6.1

Datorită succesului și interesului de care se bucură, Ministerul Agriculturii intenționează să continue Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și în perioada 2023-2027. De aceea, oficialii au pregătit un buget de 250 de milioane de euro destinați tinerilor fermieri în cei cinci ani din intervalul de aplicabilitate al noului Plan Național Strategic (PNS).

Potrivit unui act normativ făcut public pe site-ul oficial al MADR, sprijinul public nerambursabil pentru tinerii fermieri ar urma să fie de 70.000 de euro și se va acorda pentru o perioadă de maxim trei ani, în două etape:

  • 75% la semnarea contractului de finanțare;
  • 25% după implementarea Planului de afaceri.

Un element de noutate în ceea ce privește alocarea financiară 2023-2027 ar urma să fie limita maximă a dimensiunii exploatației care poate să primească finanțare. Iată condițiile de eligibilitate anunțare de MADR:

  • Solicitantul nu a beneficiat anterior de sprijin prin FEADR;
  • Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici;
  • Solicitantul deţine o exploataţie agricolă cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 şi 100.000 SO (valoare producţie standard);
  • Solicitantul prezintă un plan de afaceri care să cuprindă și investiții;
  • Solicitantul deține formare sau competențe profesionale adecvate;
  • Implementarea planului de afaceri trebuie să înceapă în termen de cel mult 12 luni de la data deciziei de acordare a sprijinului;
  • Solicitantul se angajează să devină fermier activ în termen de maximum 18 luni de la data instalării.

În ceea ce privește principiile de selecție, MADR a anunțat următoarele:

  • Principiul comasării exploatațiilor, având în vedere numărul exploatațiilor preluate
    integral;
  • Principiul nivelului de calificare în domeniul agricol/ veterinar/ economie agrară;
  • Principiul apartenenţei la o formă asociativă cu rol economic (cooperativă, grup sau
    organizație de producători);
  • Principiul promovării participării femeilor la dezvoltarea socioeconomică a zonelor rurale;
  • Principiul proprietății asupra terenului agricol;
  • Principiul vârstei cedentului;
  • Principiul agriculturii ecologice

Sursa: bugetul.ro