Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat astăzi, 20 mai 2021, spre consultare publică, printre altele, ghidurile aferente submăsurilor 6.2 și 6.4 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

sM 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:

  • Fermieri sau membrii unei gospodarii agricole care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi neagricole pentru prima dată în spaţiul rural (autorizaţi cu statut minim de PFA);
  • Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici existente din spaţiul rural, care îşi propun activităţi neagricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin;
  • Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii aplicaţiei de finanţare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii acesteia (start-ups).

Sprijinul public nerambursabil este de 50.000 de euro/ proiect, cu excepția activităţilor de producţie pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/ proiect. Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară în funcție de tipul investiției, respectiv, 50.000 euro sau 70.000 euro. Nu se alocă sume intermediare.

Activitatile pentru care se solicită finanțare prin submăsura 6.2 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile în cadrul submăsurii 6.2 (Descarcă Anexele disponibile).

Nu sunt eligibile:

  • cheltuielile cu achiziționarea de utilaje și echipamente agricole aferente  activității  de prestare de activități auxiliare pentru producția vegetală, în conformitate cu Clasificarea Activităților din Economia Națională, precum și producerea și comercializarea produselor din Anexa I din Tratat;
  • cheltuielile pentru înființare de agropensiuni, pensiuni, hoteluri;
  • cheltuielile aferente domeniilor exceptate în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 1731/2015, cu modificările și completările ulterioare

Descarcă ghidul

sM. 6.4 – Sprijin pentru investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:

  • Micro-întreprinderi şi întreprinderi neagricole mici existente şi nou-înfiinţate (start-ups) din spaţiul rural;
  • Fermieri sau membrii unor gospodării agricole (autorizaţi cu statut minim pe PFA) care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate.

Exemple de tipuri de investiţii şi cheltuieli eligibile:

  • Investiţii pentru producerea şi comercializarea produselor neagricole:
  • Investiţii pentru activităţi meşteşugăreşti (activităţi de artizanat şi alte activităţi tradiţionale neagricole – olărit, brodat, prelucrare manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii, etc);
  • Investiţii legate de furnizarea de servicii:
  • Investiții noi pentru infrastructură în unităţile de primire turistică de tipul: parcuri de rulote, camping, bungalow, cu respectarea Ordinului ANT 65/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Proiecte de activități de agrement;
  • Modernizarea/ extinderea unităților de primire turistică de tipul: parcuri de rulote, camping,bungalow și agropensiuni, cu respectarea Ordinului ANT 65/ 2013, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Investiții noi/ modernizări/ extinderi ale structurilor de alimentație publică inclusiv punctul gastronomic local;
  • Investiţii pentru producţia de combustibil din biomasă (ex: fabricare de peleţi şi brichete) în vederea comercializării;
  • Investiții pentru servicii de digitalizare în scopul eficientizării activității;
  • Investiții care susțin protecția mediului

Costuri eligibile specifice (precizate în fişa submăsurii 6.4):

  • Extinderea şi/ sau modernizarea şi dotarea agropensiunilor;
  • Înfiinţare, extinderea şi/ sau modernizarea şi dotarea structurilor de cazare de tip camping, parc rulote, bungalow-uri;
  • Înfiinţarea, extinderea şi/ sau modernizarea şi dotarea structurilor de alimentaţie publică de sine stătătoare;
  • construcţia, extinderea şi/ sau modernizarea şi dotarea clădirilor;
  • achiziţionarea şi costurile de instalare, inclusiv în leasing financiar, de utilaje, instalaţii şi echipamente noi;
  • investiţii intangibile: achiziţionarea sau dezvoltarea de software şi achiziţionarea de brevete, licenţe, drepturi de autor, mărci.

Cheltuieli neeligibile specifice:

  • Cheltuieli specifice de înfiinţare şi funcţionare a întreprinderilor (obţinerea avizelor de funcţionare, taxe de autorizare, salarii angajaţi, costuri administrative, etc)
  • Cheltuieli pentru înființare de agropensiuni, pensiuni și hoteluri.

Descarcă ghidul

Perioada aferentă consultării publice este de 15 zile de la data publicării, respectiv începând cu data de 20 mai 2021. Propunerile și sugestiile de modificare și îmbunătățire pot fi transmise la adresa consultare@afir.info.

Reamintim că începând cu data de 13 mai 2021, ghidurile aferente sM 4.2, 9.1, 16.4, 16.4a sunt în consultare publică până la 28 mai 2021. Mai multe informații sunt disponibile aici.

Sursa: AFIR