În perioada de tranziție 2021 – 2022, peste 28.000 de fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice au solicitat fonduri europene în valoare de 2,37 de miliarde de euro pentru agricultură și dezvoltare rurală, a transmis Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale vineri, 10 iunie 2022. 

Până în acest moment, AFIR a selectat pentru finanțare 14.364 de proiecte de investiții, însumând 768,9 milioane de euro. Dintre acestea, AFIR încheiat 8.474 de contracte de finanțare cu o valoare de 149,7 milioane de euro – procesul de contractare este în desfășurare. Pentru decontarea investițiilor sau achizițiilor realizate în cadrul proiectelor contractate, precum și pentru plățile compensatorii acordate fermierilor prin Agenția de Plăti și Intervenție pentru Agricultură, AFIR a transferat în conturile beneficiarilor 433,8 milioane de euro.

Pentru procesarea produselor agricole și pomicole, AFIR a primit 322 de cereri în valoare de 209,8 milioane de euro, din care s-au selectat pentru finanțare 51 de proiecte, în valoare de 41,3 milioane de euro. Procesul de contractare este în derulare.

Sectorul neagricol a atras 5.968 de antreprenori care au depus la AFIR solicitări de finanțare a investițiilor din mediul rural de peste 504 milioane de euro. Având în vedere fondurile disponibile, au fost selectate până acum 648 de cereri de finanțare, în valoare de 60 de milioane de euro și au fost contractate 359 de proiecte de 20,2 milioane de euro. Plățile efectuate către beneficiarii acestor contracte sunt de 10,6 milioane de euro, până la această dată.

În vederea finanțării infrastructurii de acces agricolă, autoritățile publice au solicitat fonduri în valoare de 156,4 milioane de euro, prin intermediul celor 161 de cereri de finanțare depuse. Dintre acestea, AFIR a selectat 59 de proiecte care însumează 55,1 milioane de euro și a încheiat 47 de contracte de finanțare pentru drumuri agricole, în valoare de 44,2 milioane de euro. Plățile efectuate pentru infrastructura agricolă sunt, la acest moment, de 4,4 milioane de euro.

AFIR precizează că, până la demararea Programului Național Strategic 2023 – 2027 (PNS), fondurile disponibile pe durata perioadei de tranziție 2021 – 2022 se ridică la 3,26 miliarde de euro, din care 2,57 miliarde reprezintă contribuția Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și 692 milioane de euro sunt fonduri provenite din Instrumentul de Redresare al Uniunii Europene (EURI).

Sursa: AFIR