Prin noul Program NaÈ›ional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, proiectele care integrează producÈ›ia, procesarea È™i comercializarea vor primi punctaj suplimentar, comparativ cu cele prin care se solicită fonduri europene nerambursabile doar pentru partea de producÈ›ie sau de procesare.

 

În acest context, vă prezentăm un exemplu de bune practici, care a presupus modernizarea unei ferme în vederea dezvoltării lanÈ›urilor scurte de aprovizionare. Compania de lactate Agrodan, din nordul Slovaciei, a dorit să-È™i modernizeze tehnologia de producÈ›ie a laptelui, cu scopul de a-și spori competitivitatea.

 

Biroul regional al ReÈ›elei de Dezvoltare Rurală din Slovacia a considerat acest tip de proiect un instrument util pentru punerea în aplicare a acÈ›iunilor teritoriale care vizează consolidarea lanÈ›urilor de aprovizionare scurte între producătorii de alimente È™i consumatorii locali. FinanÈ›area proiectului de modernizare a fermei de lapte a avut ca scop atât îmbunătăÈ›irea productivităÈ›ii, competitivităÈ›ii și amprentei ei ecologice, cât și creșterea nivelului de bunăstare a animalelor și a condiÈ›iilor de lucru ale angajaÈ›ilor.

 

Toate aceste obiective au potenÈ›ial de multiplicare, fiind asociate cu promovarea lanÈ›urilor scurte de aprovizionare, optimizarea oportunităÈ›ilor de a obÈ›ine profit È™i păstrarea veniturilor în economia rurală.

 

Fondurile au ajutat la acoperirea parÈ›ială a costurilor de construire a grajdurilor pentru bovine, utilate cu echipamente moderne, și la gestionarea gunoiului de grajd, conform standardelor de mediu ale UE, potrivit informaÈ›iilor publicate de ReÈ›eaua NaÈ›ională de Dezvoltare Rurală (RNDR). Din fondurile europene nerambursabile pentru agricultură alocate proiectului, 30% au fost folosite pentru a achiziÈ›iona utilaje noi: trei tractoare, o cositoare automată și o cisternă pentru stocarea vrac a laptelui, fapt care a contribuit la creșterea potenÈ›ialului companiei de a produce lapte într-un mod competitiv È™i la modernizarea sistemelor TIC, condiÈ›iile de muncă pentru cei 40 de angajaÈ›i ai fermei fiind îmbunătăÈ›ite. Primul nivel al fermei este folosit pentru depozitarea laptelui și pentru tancurile de răcire și are amenajat un spaÈ›iu pentru o parte din angajaÈ›i, dintre care mulÈ›i tehnicieni. Zona administrativă, aflată în partea superioară a clădirii, a fost realizată din fonduri proprii.

 

Proiectul finanÈ›at cu fonduri europene nerambursabile a prevăzut și construirea unui depozit pentru combustibil și a unei camere dotate cu sistem de control climatic, pentru depozitarea cartofilor produși în cadrul exploataÈ›iei agricole proprii.

Ferma este vizitată frecvent de elevi și studenÈ›i din unităÈ›ile de învăÈ›ământ locale, care pot observa cum se poate realiza o afacere de succes prin practicarea unei agriculturi de calitate. Indirect, proiectul finanÈ›at cu europene nerambursabile pentru agricultură îi poate determina pe tineri să se orienteze către o profesie în domeniul agricol.

 

Beneficiile multiple generate de procesul de modernizare a fermelor au o contribuÈ›ie însemnată asupra planurilor regionale strategice de promovare a lanÈ›ului scurt de aprovizionare, care urmărește dezvoltarea afacerilor și întreprinderilor locale și reÈ›inerea în cadrul comunităÈ›ii a venitului obÈ›inut. Proiectele de modernizare a exploataÈ›iilor agricole pot crea efecte pozitive de multiplicare, contribuind, astfel, la atingerea unei game largi de obiective ale politicii de dezvoltare rurală.

 

20 de produse de marcă în 150 de magazine

 

Acest proiect este un exemplu al modului în care crescătorii de animale din Hultsfred au preluat controlul asupra întregului lanÈ› de producÈ›ie È™i procesare a laptelui la nivel local.

Scopul acestei iniÈ›iative a fost creÈ™terea calităÈ›ii produselor È™i a veniturilor rezultate din comercializarea acestora.

 

Ideea proiectului finanÈ›at cu fonduri europene au avut-o doi fermieri care È™i-au dorit să valorifice laptele obÈ›inut în cadrul fermei prin fabricarea unor produse de înaltă calitate, cu un impact redus asupra mediului È™i care să le asigure un venit constant.

 

„Motivul principal a fost nu să ne îmbogăÈ›im, ci să producem preparate de care să fim mândri”, spun proprietarii fabricii.

 

Prin proiectul finanÈ›at cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură, s-a avut în vedere înfiinÈ›area unei fabrici de lactate care să reprezinte pentru fermieri o alternativă locală la oferta marilor producători la nivel naÈ›ional È™i internaÈ›ional, să asigure un preÈ› mai bun pentru laptele vândut È™i să crească valoarea preparatelor din lapte, produse în zonă.

 

În vederea implementării proiectului finanÈ›at cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură, beneficiarii au transformat o veche măcelărie într-o unitate modernă de colectare a laptelui È™i producÈ›ie de lactate. Unitatea de procesare a laptelui se întinde pe 2.500 mp È™i are o capacitate de colectare de 80 000 l lapte/zi, care poate fi suplimentată cu încă 10.000 l lapte/zi, în cazul în care există solicitări. Întreaga materie primă este adunată de la fermele locale.

 

IniÈ›ial, proprietarii au utilizat numai laptele produs în ferma proprie, însă ulterior s-au extins, colectând laptele de la alte cinci ferme, care cumulează un efectiv de 800 de vaci. Astfel, toate lactatele produse în fabrică sunt naturale, provin de pe plan local È™i sunt comercializate pe pieÈ›ele de pe o rază de maximum 120 km, la nivelul regiunii Kalmar, în aproximativ 150 de magazine. Ele sunt ambalate È™i etichetate cu numele fermei producătoare.

Prin acest proiect finanÈ›at cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură, fermierii care furnizează laptele participă la dezvoltarea unor produse de niÈ™ă, cum este untul tradiÈ›ional bătut, recunoscute pentru calitatea È™i abordarea sustenabilă în producÈ›ie È™i distribuÈ›ie.

 

Pentru proiectarea È™i dezvoltarea instalaÈ›iei de ambalare, beneficiarul a primit sprijin tehnic de la specialiÈ™ti din cadrul unei universităÈ›i din regiune. De asemenea, pentru elaborarea planului de afaceri, a primit consultanÈ›ă specializată din partea municipiului Hultsfred.

 

Proiectul finanÈ›at cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură este în concordanÈ›ă cu strategiile locale È™i regionale privind diversificarea serviciilor existente È™i creÈ™terea calităÈ›ii vieÈ›ii în mediul rural, astfel încât, în urma implementării lui, au fost create 20 de locuri de muncă, într-o regiune cu o rată a È™omajului destul de ridicată. De asemenea, 20% din personalul angajat este format din foÈ™ti È™omeri sau persoane dezavantajate.

 

În plus, prin acest proiect finanÈ›at cu fonduri europene nerambursabile, piaÈ›a muncii din regiune s-a diversificat, asigurând premisele pentru creÈ™terea nivelului de trai în zonă.

Pe de altă parte, prin proiectul finanÈ›at cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură se are în vedere È™i dezvoltarea sustenabilă, prin crearea unei unităÈ›i cu un impact minim asupra mediului È™i prin transportul produselor pe o distanÈ›ă mică (până la 120 km), atingându-se astfel o temă orizontală a programului de dezvoltare rurală.

 

În ceea ce priveÈ™te problemele din perioada de implementare, beneficiarul a întâmpinat dificultăÈ›i în asigurarea cofinanÈ›ării proiectului. Având în vedere că firma era nouă, pentru obÈ›inerea unui împrumut bancar, antreprenorii au fost sprijiniÈ›i de o instituÈ›ie publică regională, care a acordat garanÈ›ia necesară pentru primirea finanÈ›ării din partea băncii. Pentru asigurarea resurselor financiare necesare, împrumutul bancar obÈ›inut a fost completat cu fonduri private.

 

Beneficiarul fondurilor europene nerambursabile pentru agricultură a obÈ›inut rezultate remarcabile: în faza de proiect, instalaÈ›ia a fost planificată pentru prelucrarea laptelui unei singure ferme, urmând ca după doi ani să proceseze È™i laptele provenit de la a doua fermă.

 

În faza de operare s-a trecut deja la procesarea laptelui de la cinci ferme locale È™i de la alte câteva din zonă. Având în vedere că dispunea de o cantitate mai mare de materie primă, beneficiarul a mărit numărul sortimentelor, fără a face rabat de la calitate, în prezent existând 20 de produse specifice zonei, ca unt, lapte È™i lapte bătut, toate marcă proprie.

 

Proiectul finanÈ›at cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură poate fi adaptat altor zone geografice, devenind un exemplu pentru fermierii care doresc să-È™i crească veniturile prin marketingul produselor obÈ›inute într-un mod sustenabil, prin reducerea costurilor generate de transport È™i folosirea ingredientelor naturale.

 

Implementarea proiectului derulat cu fonduri europene nerambursabile pentru agricultură a dovedit că, în cazul în care se pune accent pe calitate, inovare, un management riguros È™i un marketing optim, valorificarea produselor la nivel local, chiar È™i la scară mică, poate fi profitabilă.

sursa: stiriagricole.ro