Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat vineri, 7 iunie 2024, varianta finală a Ghidului Solicitantului aferent submăsurii 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, componenta 4.1.1. „Achiziții simple de utilaje agricole”.

Scopul investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală.

Bugetul alocat acestei linii de finanțare este de peste 200 de milioane de euro. Din acești bani, beneficiarii eligibili vor putea accesa ajutoare nerambursabile astfel în proporţie de la 30% până la maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile. Restul din cheltuielile eligibile plus toate cheltuielile neeligibile vor fi suportate de beneficiari din surse proprii.

Valoarea ajutoarelor care pot fi accesate:

I. Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 euro SO până la 250.000 și pentru fermele zootehnice având dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăşi:

  •     350.000 Euro pentru achiziții simple/1.000.000 euro pentru achizițiile simple specifice culturii de sfeclă de zahăr la nivel de fermă(inclusiv tineri fermieri).

II. Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 250 000 și 500.000 euro SO și fermele zootehnice având dimensiunea economică între 500.000 euro SO și 1 mil euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile și nu va depăşi:

  •     400.000 Euro pentru achiziții simple/ 1.000.000 euro pentru achizițiile simple specifice culturii de sfeclă de zahăr;

III. Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO și peste 1.000.000 euro SO pentru sectorul zootehnic rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30% și nu va depăşi:

  •     400.000 Euro pentru achiziții simple/ 1.000.000 euro pentru achizițiile simple specifice culturii de sfeclă de zahăr;

IV. Pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% și nu va depăşi 1.500.000 Euro indiferent de tipul investiției și de dimensiunea fermei.

Intensitatea se va putea majora cu 20 puncte procentuale suplimentare, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 70% pentru fermele din categoria I și 90% pentru formele asociative în cazul:

  • a) Investiţiilor realizate de tinerii fermieri, cu vârsta până la 40 de ani, inclusiv la data depunerii Cererii de finanțare (așa cum sunt definiți la art. 2 al R (UE) nr. 1305/2013 sau cei care s-au stabilit în cei cinci ani anteriori solicitării sprijinului, în conformitate cu anexa II a R 1305) respectiv (nu se aplică formelor asociative).
  • b) Investițiilor legate de operațiunile prevăzute la art. 28 (Agromediu) și art. 29 (Agricultura ecologică) din R(UE) nr. 1305/2013;
  • c) Investițiilor în zone care se confruntă cu constrângeri naturale și cu alte constrângeri specifice, menționate la art. 32 R(UE) nr. 1305/2013 dacă amplasarea investiției și, acolo unde este cazul, peste 50% din terenurile agricole ale exploataţiei agricole se află în una din localităţile în dreptul cărora există menţiunea ANC ZM, ANC SEMN, ANC-SPEC, în Anexa 3 la Ghidul solicitantului;
  • d) Investițiilor colective (se aplică formelor asociative).

Calculează AICI valorile SO (standard output).

Beneficiarii eligibili:

  • fermieri ( PFA, I.I., I.F., grup de peroane fizice, persoane sau grup de persoane juridice),
  • societăți (SNC, SCS, SA, SCA, SRL, agricole, comerciale cu capital privat),
  • cooperative agricole,
  • institute de cercetare-dezvoltare,
  • centre, staţiuni şi unități de cercetare-dezvoltare și didactice,
  • composesorate obști și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor, grupuri și organizații de producători.

Descarcă documentele aferente AICI

Sursa: AFIR