Ministerul Energiei a lansat ieri, 11 mai 2022, în consultare publică, documentele pentru Schema de ajutor de
stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.4 – Lanț industrial de producție și/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor, a celulelor și panourilor fotovoltaice (inclusiv echipamente auxiliare) și noi capacități de stocare a energiei electrice,
respectiv submăsurile:

Submăsura 1: Dezvoltarea de unități de producție în întregul lanț valoric al bateriilor (producție – asamblare – reciclare) și Submăsura 2: Dezvoltarea de unități de producție în întregul lanț valoric al celulelor și panourilor fotovoltaice (producție – asamblare – reciclare)

Se oferă sprijin financiar pentru investiţii în:

  • Construirea de noi capacităţi de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a bateriilor litiu-ion, care
    include orice combinatie a activitatilor de:

    • producție de electrozi si/sau componente ale electrozilor si bateriilor
    • asamblarea electrozilor in baterii si testarea/condiționarea bateriilor
    • reciclarea bateriilor
  • Construirea de noi capacităţi de producţie şi/sau asamblare şi/sau reciclare a celulelor sau panourilor
    fotovoltaice, care include orice combinatie a activitatilor de:

    • producție de polisilicon si wafers
    • asamblare de celule si module fotovoltaice
    • reciclare a panourilor fotovoltaice (sau a unor elemente ale acestora)

Apelul se
adresează
IMM-urilor (inclusiv întreprinderi nou-înființate) și microîntreprinderilor, precum și întreprinderilor mari.

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 260.000.000
euro
, compus din 199.000.000 euro – diferența de 1.000.000 euro până la valoarea întregului buget de 200.000.000 euro este suma alocată pentru asistența tehnică pentru Ministerul Energiei, conform PNRR.

Pentru regiunile Nord-Vest și Centru intensitatea maximă a ajutorului este de 40%, iar pentru regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia intensitatea este de 50%. Intensitatea maximă în regiunea Vest este de 30%.

Perioada de depunere a proiectelor este 30 iunie 2022 – 30 iunie 2023.

Descarcă
documentele

Submăsura 3: Dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) prin procedură de ofertare concurențială

În cadrul acestui obiectiv specific vor putea fi finanțate proiecte care au ca obiectiv implementarea acțiunii de dezvoltarea de noi capacități de stocare a energiei electrice în baterii, iar activitățile eligibile sunt:

a) Construirea de noi capacităţi de producție și/sau asamblare și/sau reciclare a bateriilor de tip Li-Ion (inclusiv Li-metal, Li – sulfur, Zn, flow, high temeperature), care include orice combinatie a activităților de:
1) producție de electrozi și/sau componente ale electrozilor și bateriilor,
2) asamblarea electrozilor în baterii și testarea/condiționarea bateriilor,
3) reciclarea bateriilor;
b) Construirea de noi capacități de producție și/sau asamblare și/sau reciclare a celulelor sau panourilor fotovoltaice, care include orice combinație a activităților de:
1) producție de polisilicon și wafers,
2) asamblare de celule și module fotovoltaice,
3) reciclare a panourilor fotovoltaice (sau a unor elemente ale acestora)

Pot aplica în cadrul
apelului
IMM-urile care au înscrise în actul constitutiv activități privind producerea și comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35:
“Producția şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer
condiționat”
din clasificarea codurilor CAEN.

Bugetul
alocat
schemei este echivalentul în lei a sumei de 104 milioane euro, compus din 80 milioane euro fonduri nerambursabile asigurate în cadrul PNRR și fonduri naționale în valoare de 24 milioane euro, iar ajutorul se va acorda sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi nu poate depăşi:

  • 167.000 euro per MWh de stocare
  • 15.000.000 euro pe întreprindere, pe proiect de investiții

Proiectele se vor depune în perioada 30 iunie 2022 – 31 august 2022.

Descarcă documentele

Perioada de consultare publică este de 10 zile
calendaristice
de la data publicării, respectiv 11 mai 2022, iar persoanele sau entitățile interesate pot transmite observațiile și propunerile la adresa de e-mail
fonduri.europene@energie.gov.ro.

Sursa:
Ministerul Energiei