AFIR a anunțat lansarea în perioada 19 august 2019 – 31 ianuarie 2020 a primei sesiuni din 2019 de depunere a Cererilor de finanţare pentru submăsura 4.2a „Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Recent, AFIR a anunțat prelungirea perioadei de depunere până la data de 28 februarie 2020, ora 16:00.

Fondurile disponibile pentru submăsura 4.2a „Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” (inclusiv pentru Aria de aplicabilitate teritoriul ITI Delta Dunării) sunt de 26.800.000 euro, împărțiți astfel:

  • 10.000.000 euro pentru domeniul de intervenție DI 3A „Îmbunătățirea competitivității producătorilor primari printr-o mai bună integrare a acestora în lanțul agroalimentar prin intermediul schemelor de calitate, al creșterii valorii adăugate a produselor agricole, promovarea pieței locale, a circuitelor scurte de aprovizionare, grupurilor de producători și a organizațiilor interprofesionale”.
  • 16.800.000 euro pentru domeniul de intervenție DI 6A „Facilitarea diversificării, a înființării și a dezvoltării de întreprinderi mici și a creării de locuri de muncă”.

Pentru mai multe detalii puteți consulta fișa de proiect aferentă apelului.

Sursa: AFIR