PNS – DR-13
Investiții în achiziții de utilaje agricole pentru sectorul vegetal
Finanțare nerambursabilă de maxim 300.000 de Euro
Solicitanți eligibili:
- fermieri cu excepția persoanelor fizice
- cooperative agricole și societățile cooperative agricole care reprezintă interesele membrilor fermieri
- grupuri de producători
Solicitantul trebuie să respecte următoarele condiții:
- Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 12.000 € SO;
- Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție;
- Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției;
- Investiția va respecta prevederile legislației naționale în vigoare aplicabilă proiectului;
- În cazul în care proiectul prevede investiții în echipamente de irigații la nivelul fermei acestea sunt eligibile doar dacă îndeplinesc condițiile specificate în art 74 din Reg. (UE) nr. 2115/2021,
Valoarea finanțării:
- max. 300.000 €/proiect
Intensitatea sprijinului nerambursabil:
- maxim 65%
Cheltuieli și activități eligibile:
- extinderea/modernizarea fermelor vegetale respectiv pentru culturi de câmp, prin achiziția de echipamente și utilaje agricole performante;
- achiziția de remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă), inclusiv cele pentru gestionarea/utilizarea îngrășămintelor și/sau a produselor de protecție a plantelor;
- achiziționarea de utilaje cu un consum redus de energie, precum și alte investiții care contribuie la reducerea emisiilor de GES;
- investiții legate de utilizarea soluțiilor digitale și de agricultura de precizie;
- achiziția de echipamante de irigații atât pentru înființarea şi/sau modernizare în cadrul fermei (doar simple achiziții care nu implică lucrări de construcții-montaj).
- achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului;
- alte cheltuieli
Angajamente: Solicitantul nu va reduce dimensiunea economică prevăzută la depunerea cererii de finanțare a exploatației agricole pe durata de execuție a contractului cu mai mult de 15% și în nici o situație, sub pragul minim de 12.000 SO stabilit prin condițiile de eligibilitate.
Selecția proiectelor: vor fi prioritizate proiectele care contribuie la încurajarea și dezvoltarea structurilor asociative, dezvoltarea structurală echilibrată a fermelor în sensul consolidării fermelor medii, promovarea tehnologiilor și tehnicilor de producție moderne cu impact redus asupra mediului.
Nu lăsați pe ultimul moment decizia de a participa la acest program de finanțare! Experiența noastră din ultimii ani arată că fondurile pentru sectorul privat se epuizează foarte repede!
Aplicați ACUM pe acest programClienții ne recomandă
Am apărut pe

Nu ești interesat de această linie de finanțare?
AFLĂ DESPRE MAI MULTE OPORTUNITĂȚ AICIAplicați ACUM pe acest program
IMPORTANT!
Nu puteți participa la accesarea de fonduri nerambursabile, numai dacă societatea pe care o dețineți are BILANȚ POZITIV, CAPITALURI POZITIVE, PROFIT DIN EXPLOATARE pe anul precedent, totodată NU ESTE ÎN DIFICULTATE/INSOLVENȚĂ și NU A AVUT activitatea suspendată oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior;
Pentru mai multe detalii, informații gratuite despre acest program de finanțare sau alte programe de finanțare cu fonduri europene nerambursabile, consultanții din cadrul firmei noastre vă stau la dispoziție! Așteptăm solicitările Dvs. cu interes.
Așteptăm solicitările Dvs. cu interes AICICEPU SRL este una dintre cele mai experimenatate firme de consultanță în fonduri nerambursabile din România, cu 16 ani vechime. În această perioada am obținut sprijin financiar nerambursabil pentru proiecte în valoare totală de cca. 93.000.000 euro, realizând peste 870 de proiecte de finanțare, în aproape toate domeniile care au fost finanţate în perioada 2008-2022. Și acest lucru dovedește faptul că atragerea fondurilor nerambursabile nu este imposibilă.
Date societate: SC CEPU SRL, Tirgu-Mures, Str. Republicii, Nr. 2, Cod fiscal: RO 19215515
Tel.: +4-0265-233-021, Fax.: +4-0265-233-025
Email: office@cepu.ro, cepusales@cepu.ro
Web: www.cepu.ro
Haide să fim prieteni pe