Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a mai făcut recent un pas în implementarea programului pentru Digitalizarea IMM, la mai mult de doi ani de la lansarea granturilor de câte 20.000-100.000 EUR, prin PNRR: a publicat lista intermediară nr. 6 de firme admise de principiu la finanțare și lista intermediară nr. 3 de firme respinse de principiu.
După 2 ani și 2 luni de la lansarea apelului de proiecte, MIPE nu a terminat de evaluat toate proiectele depuse în sistemul electronic al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Iată ultimele liste publicate pe 1 aprilie 2025:
- Lista intermediară nr. 6 a proiectelor admise conține 906 de proiecte admise la finanțare.
- Lista intermediară nr. 3 a proiectelor respinse – 632 proiecte respinse la finanțare (dintre care 3 au fost respinse și la reevaluare).
„Solicitanții care se regăsesc pe listele publicate vor primi în platforma https://proiecte.pnrr.gov.ro deciziile privind admiterea la finanțare, respectiv respingerea de la finanțare” – a menționat MIPE, pe 1 aprilie 2025.
Reamintim că, în total, IMM-urile au depus 7.188 de cereri de finanțare în programul național de digitalizare prin PNRR, în perioada 15 februarie- 30 iunie 2023. Toate aceste proiecte depuse au fost evaluate ETF – tehnic și financiar, dar pentru a fi contractate necesită și verificare CAE – Conformitate Administrativă și Eligibilitate.
Din datele publicate acum, reiese că, MIPE a terminat de verificat CAE 6.710 proiecte, din totalul de 7.188 depuse.
Dintre proiectele evaluate, 4.938 au fost admise de principiu la finanțare, iar 1.772 au fost respinse, iar ale 3 au fost respinse la reevaluare.
✅Pentru consultanță gratuită în scopul verificării eligibilității click AICI