Guvernul a modificat schema de ajutoare pentru sectorul HORECA ( restaurante, pensiuni și alte firme din domeniu), astfel încât bugetul redus se va împărți tuturor aplicanților eligbili.

Reamintim că fosta guvernare Orban, cu Virgil Ppescu ministru al Economiei, a făcut, înainte de alegerile parlamentare, un proiect de ordonanță de urgență pentru instituirea unei scheme de sprijin HoReCa cu un buget total de circa 2,5 miliarde de lei (500 milioane euro mai exact). Din acești bani urma să se acorde un ajutor de 20% din cuantumul cu care a scăzut cifra de afaceri a firmelor beneficiare în anul 2020 față de 2019.

Eligibile sunt firme de pe 11 coduri CAEN, inclusiv restaurante, baruri, pensiuni, dar și agenți de turism.

După alegeri, noua guvernare Cîțu, cu Claudiu Năsui ministru al Economiei, a adoptat și publicat în Monitorul Oficial acel text, sub forma Ordonanței de urgență 224/2020. Actul normativ în vigoare prevedea că ministrul Năsui ar fi trebuit să dea, în termen de o lună, un ordin pentru stabilirea procedurii, pentru a putea porni schema.

Schema nu a mai pornit, în schimb noul minisru al Economiei a venit cu o nouă ordonanță de urgență, de modificare a OUG 224/2020. Această modificare este cea care s-a aprobat, vineri seara, în ședința de guvern.

În principiu, în loc de 2,5 miliarde de lei, schema HoReCa va avea un buget mult mai mic, coborând la 1 miliard de lei (circa 200 milioane euro), conform proiectului de buget de stat pe anul 2021. În schimb, prin modificarea de vineri adusă schemei, acest buget de 1 miliard de lei se va împărți astfel încât să ajungă pentru toți aplicanții eligibili.

„Schimbarea mare este că nu mai mergem pe principiul <<primul venit, primul servit>>. Așa că am ales o soluție în care să primească toate persoanele eligibile bani indiferent când au făcut solicitarea: fiecare va primi bani, în limita bugetului, proporțional din bugetul total. Concret, guvernul a alocat 1 miliard de lei pentru despăgubirea Horeca. Dacă suma cererilor de despăgubire va depăși miliardul alocat, atunci firmele vor primi bani proporțional cu cererea lor de finanțare. Astfel toată lumea va primi bani și nimeni nu va fi dezavantajat. Dacă nu sunt suficienți bani în buget pentru toată lumea, atunci vor primi toți mai puțin, dar toată lumea tot va primi” – a explicat ministrul Năsui, pe Facebook.

Ministrul Claudiu Năsui a explicat și de ce a eliminat principiul primul venit-primul servit:

„Chiar dacă este un principiu obiectiv de departajare a aplicanților, acest principiu ar fi rezultat în două lucruri. Primul, o aglomerare a depunerilor de solicitări în primele zile sau chiar ore de la deschiderea apelului. Și a doua, ar fi creat o categorie de oameni care primesc banii și o categorie care nu primesc. Practic ar fi primit bani cei care se grăbeau să depună solicitarea mai repede. Nu ar fi fost corect pentru că măsura viza despăgubirea tuturor celor care au fost închiși, nu doar a celor care sunt mai rapizi.
Nu am vrut nici să mergem pe un criteriu de departajare pe care să-l fi ales noi prin minister, deoarece tot ar fi creat două categorii de oameni: cei care primesc și cei care nu primesc. În plus ar fi fost întotdeauna întrebarea de ce a fost ales acel criteriu de departajare și nu altul. Începeau întrebările perfect legitime de tip <<Au făcut unii lobby pentru criteriul X care să-i avantajeze?>>. Degeaba am fi negat, pentru că orice criteriu din lumea asta i-ar fi favorizat pe unii versus alții”.

sursa: startupcafe / Facebook Claudiu Nasui