Guvernul Romaniei a aprobat in data de 10.03.2021 continuarea programelor IMM INVEST ROMANIA, IMM FACTOR si a subprogramului AGRO IMM INVEST, cu alocarea plafoanelor de garantare pe fiecare program.

FNGCIMM, in calitate de organism de implementare al acestor programe, in stransa colaborare cu Ministerul Finantelor si cu partenerii bancari, va operationaliza in cel mai scurt timp noile facilitati si va asigura derularea optima a mecanismelor de garantare a creditelor ce vor fi acordate de catre finantatori

„In paralel cu derularea procesului legislativ, initiat de catre Ministerul Finantelor, FNGCIMM a inceput alocarea plafoanelor de garantare ce vor fi distribuite in cel mai scurt timp finantatorilor. Sunt in masura sa va transmit ca plafonul de 15 miliarde lei de care dispune IMM INVEST, din care 1 miliard de lei este rezervat subprogramului AGRO IMM INVEST, este deja suprasubscris de catre finantatori, iar acesta este un semnal extrem de bun pentru economie. Avem toate motivele sa fim increzatori ca sistemul bancar va continua finantarea companiilor si sustinerea mediului de afaceri. Vreau sa-i asigur pe antreprenori si pe finantatorii programului ca vom operationaliza in cel mai scurt timp noile facilitati. Aveti angajamentul meu si al echipei FNGCIMM, ca vom depune toate eforturile pentru ca plafoanele alocate de catre Guvernul Romaniei sa fie consumate integral inainte de sfarsitul anului 2021”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.

Prin modificarile aduse in sedinta de ieri, Guvernul lanseaza in 2021 variante imbunatatite ale IMM Invest si IMM Factor, prin care se estimeaza ca vor fi sustinuti alti 60.000 de intreprinzatori, care se vor alatura celor peste 25.600, sustinuti in etapa 2020, doar prin Programul IMM Invest.

Modificarile aduse IMM INVEST, prin aprobarea Ordonantei de Urgenta pentru modificarea si completarea OUG nr. 110/2017, vizeaza extinderea categoriilor de beneficiari, modificarea criteriului de eligibilitate privind capacitatea de lichiditate a intreprinderilor solicitante si includerea producătorilor de vinuri și bere in categoria domeniilor eligibile.

In cadrul acestui program, Ministerul de Finante, prin FNGCIMM, va acorda in anul 2021, garantii de stat in valoare de 14 miliarde de lei pentru credite contractate de microincreprinderi si intreprinderi mici și mijlocii, pentru finantarea investițiilor și pentru asigurarea capitalului de lucru. Dobanda va fi subvenționata, iar comisioanele sunt zero, in primele opt luni de la semnarea contractelor de credit, fiind suportate de catre Ministerul Finantelor Publice, prin schema de ajutor de stat atasata programului.

Reamintim ca modificarea si completarea Schemei de ajutor de stat pentru susținerea activitatii IMM-urilor in contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, aprobata prin art. II din OUG nr. 42/2020, permite prelungirea programului IMM INVEST pana la 30 iunie 2021, cu aprobarea la plata a granturilor pana la 30 iunie 2022.

Programul IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial si a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia, va asigura accesul IMM-urilor la finantarea creditului comercial, in vederea asigurarii de disponibilitati banesti pentru plata furnizorilor sau a salariilor. Ministerul de Finante, prin FNGCIMM, va acorda in anul 2021, garantii de stat in valoare de 1 miliard de lei, iar schema de ajutor de stat care sustine programul a fost prelungita pana la 30 iunie 2021.

Subprogramul AGRO IMM INVEST, cu un plafon de garantare in anul 2021 de 1 miliard de lei, este destinat sustinerii IMM-urilor din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii si a sectorului alimentar. Cu o facilitate in plus, fata de IMM INVEST, Agro IMM Invest are o componenta de grant de 10% din valoarea finantarii si o perioada de gratie ce se acorda creditului, de pana la 24 de luni. La fel ca si in cazul celorlaltor programe, intreprinzatorii pot accesa AGRO IMM INVEST pana la data de 30 iunie 2021.

Cu o vasta experienta acumulata in cei peste 18 ani de activitate, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii este o campanie  activa, avand ca unic actionar Ministerul Finantelor. FNGCIMM are un rol important in identificarea necesitatilor mediului antreprenorial si in operationalizarea programelor de sustinere a economiei, prin acordarea de garantatii pentru beneficiarii IMM, precum si pentru alte categorii de beneficiari, conform strategiilor si politicilor promovate de Guvernul Romaniei.

sursa: FNGCIMM