Antreprenorii care nu au obținut finanțare pentru proiectelor depuse în sesiunea din acest an a programului Start-up Nation România au posibilitatea de a cumpăra un proiect gata aprobat și cu contractul de finanțare semnat. Noua oportunitate de afaceri este prezentată pe internet, în cadrul unor platforme online de anunțuri de vânzare, de către afaceriștii care, dintr-un motiv sau altul, sunt dispuși să-și vândă firmele nou-înființate. Persoanele care cumpără aceste proiecte trebuie să cunoască, totuși, implicațiile unei asemenea tranzacții inedite. În această perioadă, autoritățile au început să anunțe „câștigătorii” și să semneze cu ei documentația necesară.

Programul de finanțare Start-up Nation a generat un interes major, peste 19.000 de antreprenori depunând, pe durata a 30 de zile, cereri de finanțare pentru un sprijin financiar nerambusabil de până la 44.000 de euro. Dintre aceștia, doar 8.600 de afaceriști au obținut un punctaj suficient de mare încât planurile lor de afaceri să fie selectate pentru finanțare.

În prezent, semnarea contractelor de finanțare este un proces aflat în plină desfășurare, personalul insuficient al agențiilor din subordinea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, dar și numărul foarte mare al proiectelor depuse fiind principalele motive ale întârzierii înregistrate.

Totuși, unii dintre norocoșii antreprenori selectați pentru finanțare nu își fac planuri pentru implementarea proiectelor lor, ci caută persoane dispuse să cumpere o afacere la cheie. Astfel, în ultimele zile, au început să apară anunțuri în cadrul unor platforme online prin care proprietarii unor firme selectate sunt dispuși să-și cedeze părțile sociale din cadrul acestor companii.

Tranzacția trebuie înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului, însă nu este o procedură care să ridice probleme speciale.

Atunci când o firmă care a semnat sau urmează să semneze un contract de finanțare este vândută, cumpărătorul trebuie să cunoască implicațiile care decurg din această tranzacție: va prelua atât drepturile, cât și obligațiile care decurg din această afacere, fără a avea posibilitatea de a particulariza în niciun fel proiectul.

În primul rând, la semnarea contractului de finanțare asociatul sau asociații firmei nu trebuie să mai fi avut afaceri înregistrate în ultimii doi ani în același domeniu în care se implementează proiectul de față. Prin urmare, o persoană care a pierdut finanțarea unui proiect propus pentru o afacere în domeniul IT, nu poate să primească finanțare pentru același cod CAEN.

Proiectul trebuie implementat în condițiile dorite de vechiul proprietar

Cel care cumpără un proiect gata selectat pentru finanțare, preia, de asemenea, toate obligațiile menționate în planul de afaceri la data depunerii cererii de finanțare. Astfel, proiectul trebuie să respecte întru totul următoarele obligații:

  • lista achizițiilor rămâne finală, în forma în care planul de afaceri a fost aprobat;
  • valoarea proiectului nu poate fi modificată;
  • în funcție de descrierea făcută în cadrul planului de afaceri, locul de implementare al proiectului nu poate fi modificat sau poate fi schimbat în condiții speciale;
  • noul proprietar trebuie să înființeze locurile de muncă asumate de către fostul proprietar, la același nivel de salarizare menționat în planul de afaceri și pentru aceleași categorii sociale avute în vedere la depunerea proiectului;
  • noul proprietar poate rămâne legat de eventualul contract de consultanță pe care fostul proprietar l-a semnat, iar în funcție de clauzele acestuia poate fi deosebit de dificilă rezilierea sa;
  • noul proprietar poate fi constrâns să efectueze anumite achiziții, precum și să asigure implementarea unei tehnologii mai noi de trei ani, dacă fostul proprietar a menționat acest lucru în planul de afaceri.

Tranzacționarea unui plan de afaceri ce abia a fost selectat pentru finanțare nu este etică, însă dorința unor antreprenori de a-și implementa propriile idei de afaceri îi pot determina să ia decizii pripite, fără a cunoaște, în detaliu, drepturile și obligațiile pe care le-ar avea într-un astfel de caz.

sursa: avocatnet.ro