ADR Centru a publicat Catalogul surselor de finanțare pentru luna MAI 2022. Acesta cuprinde programele de finanțare nerambursabile active sau care se vor lansa în curând finanțate de Uniunea Europeană, Innovation Norway/Granturi SEE și Guvernul României.

În această ediție, vă atragem atenția asupra următoarelor oportunități:

  • Apelul relansat prin Componenta 11 – Turism și Cultură, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență oferă posibilitate accesării fondurilor nerambursabile pentru promovarea celor 11 rute turistice. Detalii regăsiți în secțiunea special creată Planului Național de Redresare și Reziliență.
  • Publicarea în consultare publică a Ghidul aferent apelului dedicat construirii de creșe – Componenta 15 – Educație, din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – aduce noutăți cu privire la posibilitatea construirii celor 110 creșe. Detalii regăsiți în secțiunea special creată Planului Național de Redresare și Reziliență.
  • Societățile comerciale pot beneficia de unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2022. Detalii regăsiți în secțiunea Societăților Comerciale.

Din 13 mai 2022 urmează o nouă sesiune de depunere pentru Programele ”Rabla Clasic” și ”Rabla Plus”, iar informații despre noile condiții și valorile ce pot fi obținute de cei care predau mașinile învechite se găsesc în capitolele dedicate Autorităților Publice, ONG-urilor, Universităților și Mediului privat.

Catalogul surselor de finanțare conține 5 secțiuni:

Societăți Comerciale (Descarcă);

Autorități publice (Descarcă);

ONG-uri (Descarcă);

Universități (Descarcă)

Finanțări prin PNRR (Descarcă)

sursa: ADR Centru