Peste 2,2 miliarde de euro au intrat în economie în primele zece luni ale anului din rambursările făcute pe proiecte europene, o evoluție mediocră față de ținta propusă de oficiali și cu mult sub așteptările bancherilor coordonatori de divizii de fonduri UE, care estimau, la începutul anului, volume de rambursare de două sau de trei ori mai mari. Totuși, există mai mult optimism pentru anul viitor, având în vedere că s-au rezolvat o serie de probleme „tehnice“ ale mecanismului de finanțare, spun consultanții.

 

În total, România a atras în ultimii opt ani doar 7,3 miliarde de euro din cele peste 19,2 miliarde puse la dispoziție de către Uniunea Europeană în exercițiul financiar 2007 – 2013, iar rata de absorbție în luna octombrie a ajuns la 38%.

Ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, și-a reevaluat țintele, astfel că a ajuns, în cea mai recentă estimare, să spună că România va atrage 80% din fondurile UE până la finalul lui 2015, iar rata de absorbție va fi de 55% la finalul acestui an.

 

Totuși, rata de absorbție din prezent, de 38%, plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, în timp ce în Polonia are o absorbție de peste 66%, iar Cehia are o absorbție de aproape 50%. Până și Bulgaria a depășit România la capitolul absorbție de fonduri UE, cu o rată de aproape 50%, în timp ce Croația, stat intrat în Uniunea Europeană abia în 2013, are o absorbție de peste 18%.

 

„Alte state au avut rate de absorbție mai mari deoarece au avut o așezare mai bună a mecanismului de finanțare. Pentru noi, chiar dacă am avut o experiență anterioară de doi ani, totul a fost nou, am experimentat mai mult. Nu avem absorbție foarte bună, dar avem o tolbă plină de lecții învățate. Este foarte greu să recuperezi în doi ani ceea ce nu s-a întâmplat cu cinci ani înainte, dar eforturi semnificative au fost pentru îmbunătățirea absorbției, POSDRU nu s-a mai blocat, s-au îmbunătățit mecanismele de plată, s-au introdus instrumente noi de finanțare, deci putem spune că au fost și aspecte pozitive în ultimul an“, a spus Dan Barna, consultant în fonduri structurale .

 

Pe de altă parte, absorbția de fonduri europene făcută la timp a fost unul dintre factorii care au dus la „miracolul polonez“, în sensul că a ajutat această țară să evite recesiunea, în timp ce restul statelor europene au înregistrat scăderi ale PIB-ului.

 

„Succesul absorbției în cazul Poloniei vine de la gestiunea inițială, ei au avut proiecte de mare amploare, conduse de un singur minister încă de la început. Au avut o abordare strategică. La noi, deși avem un minister al fondurilor europene, nu el ia deciziile. Spre exemplu, masterplanul pe transport nu este făcut de Ministerul Fondurilor Europene, iar decizia finală nu îi aparține“, a  spus Dragoș Pîslaru de la GEA.

 

El a amintit și de cazul rambursărilor din cadrul programului de preaderare ISPA (Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare), unde, cu un an înainte de finalizare, rata de absorbție era de 40%, iar până la ter­minarea programului absorbția a ajuns la 90%. La ISPA, director a fost în perioada 2000 – 2004 actualul ministru al fondurilor europene, Eugen Teodorovici.

 

„Probabil că va exista o evoluție specta­culoasă anul viitor, pentru că avem acest obicei de a lăsa totul pe ultima sută de metri, se întâmplă exact cum scria, în 1907, Dumitru Drăghicescu în cartea «Din psihologia poporului român», când țăranii se adunau și își strângeau recoltele în ultimul moment“, conchide Dragoș Pîslaru.

sursa: zf.ro