In cadrul unei videoconferinţe organizate recent de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), ministrului Economiei spune că exista o linie de finanţare specială dedicată turismului, domeniu care este una dintre cele mai afectate industrii de pandemia de COVID-19.

”Turismul va avea o componentă specială, va fi o linie de finanţare specială dedicată turismului pentru că turismul şi HoReCa sunt printre cele mai lovite sectoare în această pandemie. Nu cred că va fi reluat turismul atâta timp cât consumatorul de turism nu se va simţi în siguranţă să plece de acasă. În zona de HoReCa, primul lucru care se poate face este deschiderea treptată a teraselor, când cei de la Ministerul Sănătăţii o vor permite. După aceea vor urma restaurantele în interior”, adaugă Virgil Popescu.

IMM-urile locale vor beneficia de fonduri de sprijin în valoare de 1 mld. de euro, o sumă care ar putea fi repartizată în trei moduri – spre vouchere de consum, spre granturi de finanţare a capitalului de lucru şi spre granturi pentru finanţarea investiţiilor.

”Am negociat cu Comisia Europeană un buget de 800 mil. euro la care se adaugă partea de finanţare de încă 200 mil. euro, practic putem spune că avem o anvelopă de 1 mld. euro care va fi alocată întreprinderilor mici şi mijlocii. În interiorul acestei anvelope de 1 mld. de euro ne gândim la trei moduri de repartizare a acestor sume – una este voucherul de consum pentru a încuraja consumul intern, vouchere care vor merge către salariaţii care au avut de suferit în această pandemie, o altă linie ar fi granturile de finanţare a capitalului de lucru pentru a sprijini IMM-urile pentru a îşi relua activitatea. Banii aceştia se pot cheltui pentru refacerea stocurilor, pentru capital de lucru, pentru plata echipamentelor de protecţie necesare continuării activităţii. O ultimă parte a liniei de finanţare ar fi granturile pentru investiţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii care doresc să îşi extindă activitatea şi să achiziţioneze noi linii tehnologice pentru producţie”, a explicat ministrul Economiei.

sursa: CNIPMMR