Fermierii români vor avea la dispoziție 6,3 miliarde de euro în următorii doi ani, bani dedicați plăților directe și măsurilor finanțate prin fonduri europene, anunță ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Oros. Potrivit lui, liniile de finanțare care se vor deschide în această perioadă se vor axa pe dezvoltarea agriculturii, astfel încât țara noastră să reducă deficitul balanței comerciale cu produse agroalimentare.
”Am avut o analiză SWOT, o analiză a nevoilor, le-am comunicat Comisiei, am avut mai multe runde de întâlniri cu asociațiile. Noua Politică Agricolă Comună va începe abia din 2023, sunt doi ani de tranziție, iar pentru acești doi ani trebuie să mergem cu bani noi, dar cu reguli vechi. Am încercat să păstrăm ca măsuri pe care le vom finanța în continuare acele măsuri care au fost de succes. Absorbția banilor în domeniul agriculturii este destul de mare”, a explicat Adrian Oros în cadrul conferinței „Orașe și Comunități. Viziunea 2030”.
Șeful MADR a subliniat că, în urma negocierilor, au încercat să păstreze în perioada de tranziție acele măsuri care sunt potrivite pentru strategia de viitor și care sunt destinate să aducă plus valoare în agricultura românească. Potrivit ministrului, România are o mare problemă în ceea ce privește deficitul cu produse agroalimentare, iar acest lucru trebuie corectat în viitor.
Ministrul agriculturii a mai spus că măsurile finanțate prin PNDR nu trebuie să se suprapună cu investițiile care se vor realiza prin Programul Național de Redresare și Reziliență.
”Cam acestea ar fi sursele de finanțare în următorii doi ani – 6,3 miliarde de euro – în afară de ceea ce ne aduce Programul Național de Reziliență, pentru care trebuie să avem acceptul Comisiei Europene până la finalul lunii aprilie. (…) Am prins două proiecte mari și ambițioase care sperăm să fie finanțate. (…) Am încercat ca în acest program să prindem lucruri care să nu se suprapună cu PNS, pentru că altfel nu am obține această finanțare. Vrem ca banii din PNS să rămână pentru plăți directe și pentru dezvoltare rurală”, a explicat ministrul Adrian Oros.
sursa: agropress.ro