Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat, vineri, oficial perioada de înscrieri la programul „Femeia Antreprenor” 2024, prin care antreprenoarele care fac afaceri vor putea obține de la stat, în anumite condiții, fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei/firmă.

Perioada de înscriere rămâne deschisă timp de 45 de zile lucrătoare, începând cu ora 10:00 a primei zile și până la ora 20:00 a ultimei zile. Termenul limită poate fi prelungit în funcție de disponibilitatea fondurilor. Aplicațiile vor fi transmise exclusiv online, prin intermediul platformei informatice dedicate, disponibilă la adresa: https://minimis.imm.gov.ro .

Bugetul alocat programului „Femeia Antreprenor”, pentru anul în curs, este de 200.000.000 lei.

Documentele aferente programului se pot vizualiza AICI

Printre altele, pentru a putea fi eligibile, firmele trebuie să îndeplinească și următoarea condiții:

  • sunt înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, sau în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr. 6/2011 pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  • sunt IMM, conform prevederilor art. 2 și ale art. 4 alin. (1) lit. a), b) sau c) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare;
  • sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere;
  • au capital social integral privat;
  • persoanele care au calitatea de asociați / acționari în mai multe societăți nu pot aplica în cadrul prezentului Program decât cu o singură societate;
  • sunt înființate până la data de 31.12.2021, inclusiv și sunt înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, au sediul social/punct de lucru și își desfășoară activitatea pe teritoriul României;
  • codul CAEN Rev. 2 pentru care solicită finanțare este eligibil în cadrul Programului și autorizat la locația implementării, până la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT. Solicitarea finanțării se face pe un singur cod CAEN;
  • cel puțin 50% din părțile sociale/acțiuni ale societății aplicante sunt deținute de femei. Pentru societățile înființate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, condiția se consideră îndeplinită dacă majoritatea membrilor cooperatiști din Consiliul de Administrație este formată din femei.
  • nu au datorii la bugetul general consolidat, atât pentru sediul social, cât și pentru toate punctele de lucru, la momentul verificării administrative și de eligibilitate. Solicitanții care au datorii eșalonate nu sunt eligibili pentru a accesa Programul.
  • nu au depășit plafonul de minimis de 300.000,00 Euro pe durata ultimilor 3 ani pentru o întreprindere unică.
  • nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;
  • creează cel puțin două locuri de muncă cu normă completă, pe perioadă nedeterminată după intrarea în vigoare a acordului de finanțare și menține locurile de muncă ocupate cel puțin 12 luni de la momentul emiterii acordului de plată de către AIMMT.

 Se pot solicita maxim 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;

Se punctează:

  • Vechimea calității de Asociat/acționar feminin în societate (minimum 24 luni pentru punctaj maxim)
  • Aport propriu ≥ 30% din valoarea eligibilă a proiectului
  • Profit din exploatare la 2022 și 2023
  • 24 de luni de menținere locuri de muncă create prin proiect (cel puțin 2 locuri de muncă noi cu normă completă)
  • 60% buget pentru echipamente
  • Minimum 6 luni vechimea calității de administrator feminin al societății

Dacă sunteți interesat de acest program de finanțare, vă stăm la dispoziție cu drag. Vă ajutăm în legătura cu informații, o analiză a eligibilității, deasemena dacă sunteți eligibil vă putem realiza și implementa proiectul de finanțare dorit. Solicitați o consultanță AICI

Sursa: MEAT