AFIR a anuntat ca infiintarea culturilor de dud si goji vor fi eligibile pentru finantare din fonduri europene prin PNDR. Suma maxima care va putea fi accesata este de 1,05 milioane de euro.

„Supunem acum analizei Ghidul pentru exploatatiile pomicole la care asteptam propunerile si observatiile solicitantilor pana pe data de 15 noiembrie 2018. Versiunea consultativa vine cu o noutate prin introducerea speciilor de dud si de goji ca fiind culturi eligibile prin submasura 4.1a. Pentru decontarea cheltuielilor generate de infiintarea plantatiilor pentru aceste specii se va aplica procedura de achizitii de bunuri si servicii a AFIR”, a mentionat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Prin intermediul submasurii 4.1a, se acorda fonduri nerambursabile de maximum 1.050.000 de euro, cu o intensitate a sprijinului acordat de 50%, cu majorare pana la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, in functie de beneficiar (tanar fermier/forme asociative) si de investitie (ecologica/investitii in zone cu constrangeri naturale etc.).

Solicitanţii din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunii deschise la nivel naţional, cu respectarea Strategiei ITI.

Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info.

Mai multe despre acest program de finantare AICI

Sursa: AFIR