Microîntreprinderile din domenii ale serviciilor, din cele 4 județe ale Regiunii de dezvoltare Vest (Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin), vor putea accesa fonduri europene de câte 30.000-120.000 de euro pentru diferite investiții, care urmează să se deschidă în perioada august-septembrie 2023, potrivit proiectului de Ghid consolidat publicat în cadrul Programului Regional Vest.
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, a relansat în 18 mai 2023, în consultare publică varianta Draft 2 a Ghidului solicitantului de finanțare aferent Intervenției regionale 1.3.A – Sprijin pentru microîntreprinderi, apelul de proiecte nr. PRV/1.3.A/2, destinat microîntreprinderilor care desfășoară activități în domeniul serviciilor.
Ghidul solicitantului de finanțare lansat inițial în consultare publică în perioada 14.02.2023 – 17.03.2023, a fost consolidat și readaptat ca urmare a analizării observațiilor primite în perioada de consultare publică, precum și a emiterii Ordonanței de urgență nr. 23/2023 privind privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune 2021 – 2027.
Ghidul a fost actualizat și republicat în conformitate cu structura aprobată prin Ordinul Ministrului investiţiilor şi proiectelor europene Nr. 1777/2023 din 3 mai 2023, prin care a fost aprobată și structura cadru pentru: Cererea de finanţare, Declaraţia unică, Bugetul proiectului, Raportul de progres și Raportul de vizită.
Apelul de proiecte este adresat microîntreprinderilor cu sediul social în Regiunea Vest și locația de implementare a proiectului în mediul urban inclusiv localitățile componente și satele aparținătoare municipiilor și orașelor din Regiunea Vest sau în stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural din Regiunea Vest.
Noul calendar orientativ prevede:
- Ghidul solicitantului (versiunea a doua) mai stă în consultare până pe 06.06.2023, ora 12:00. Poți trimite și tu observații și propuneri la adresa de e-mail: consultare@adrvest.ro .
- Iunie 2023 – se publică Ghidul final. Antreprenorii vor avea la dispoziție 2 luni să-și facă proeictele.
- August 2023 – Septembrie 2023 – va avea loc sesiunea de depunere a proiectelor în sistemul electronic MySMIS2021. Perioada de o lună în care se pot depune proiectele poate fi redusă în cazul în care bugetul apelului, inclusiv cu valoarea aferentă supracontractării, este acoperit mai devreme.
Din bugetul total de 10 milioane euro, se vor acorda fonduri nerambursabile astfel:
- 30.000 – 120.000 euro pentru microîntreprinderile care au obținut venituri aferente clasei CAEN pentru care solicită finanțare mai mari sau egale cu 30% din cifra de afaceri înregistrată în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare.
- 30.000 – 60.000 euro pentru microîntreprinderile care au obținut venituri aferente clasei CAEN pentru care solicită finanțare mai mici de 30% din cifra de afaceri înregistrată în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare sau nu au obținut deloc venituri din activitățile aferente clasei CAEN pentru care solicită finanțare, aceasta reprezentând o activitate nouă la nivelul societății.
Beneficiarii trebuie să asigure și ei cofinanțare proprie la cheltuielile eligibile, astfel:
- 24% în județul Timiș
- 17% în județul Arad
- 10% în județele Hunedoara și Caraș-Severin.
Perioada de consultare publică este de 10 zile lucrătoare, din 18.05.2023 și până în data de 06.06.2023 (ora 12:00).
Detalii despre acest apel AICI
Sursa: ADR Vest