Continuă sesiunea de depunere a proiectelor pe GAL Valea Prutului pentru procesarea productiei agricole
Asociatia Grupul de Actiune Locala Valea Prutului (GAL VP) anunta potentialii beneficiari din comunele Victoria, Popricani, Tiganasi, Adrieseni, Roscani, Probota, Trifesti, Bivolari, Santa Mare, Romanesti, or. Stefanesti: PRELUNGIREA SESIUNII DE DEPUNERE A PROIECTELOR TIP LEADER pentru masura M2/3A – PROCESAREA PRODUCTIEI AGRICOLE. Data limita pana la care se prelungeste apelul de selectie: 25 octombrie 2018 Beneficiari eligibili: “fermieri” definiti conform [...]
Fonduri nerambursabile pentru activități de cercetare-dezvoltare pentru firme
Societățile comerciale cu activitate în domeniul cercetării și dezvoltării vor avea posibilitatea de a accesa, alături de alte entități publice sau private, fonduri europene nerambursabile de până la 3milioane de euro. Societățile comerciale cu activitate de cercetare-dezvoltare, dar și inovare vor putea accesa finanțări nerambursabile cuprinse între 75.000 de euro și 3 milioane de euro, în cadrul unui apel de [...]
Fonduri nerambursabile de până la 54.000 Euro pentru firme prin programul Comerț 2018
Firmele private din România, din categoriile de microîntreprnderi și firme mici și mijlocii, vor putea primi, în anumite condiții, fonduri nerambursabile de la stat de maximum 250.000 de lei (circa 54.000 de euro) prin programul Comerţ. Iată procedura de implementare, cine poate accesa aceste fonduri şi în ce condiţii. Bugetul total alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2018 este [...]
POR 2014-2020: Peste 2.000 de contracte de finanțare aprobate în sprijinul mediului privat
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, a semnat 2.062 de contracte de finanțare pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii, valoarea totală a contractelor depășind 4 miliarde de lei. Proiectele vizează investiții în sectorul privat, prin Axa Prioritară 2 (îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii) - Prioritatea de investiții 2.1 (promovarea [...]
Programele de finanțare pentru tinerii fermieri și fermele mici se vor lansa pe 1 August 2018
AFIR a declarat recent că, de la 1 august, se vor deschide pentru finanţare cele două măsuri destinate tinerilor fermieri şi fermelor mici și anume submăsura 6.1 şi submăsura 6.3. Deasemenea , directorul AFIR, a precizat că şi pentru submăsurile 4.1 şi 4.2. pregătirile sunt în linie dreaptă, estimând că vor fi deschise după data de 10 august. Întrebat dacă [...]
PNDR 2014-2020: 10 linii de finanțare pentru dezvoltarea rurală în perioada imediat următoare
În perioada iulie – septembrie 2018 urmează să fie lansate 10 linii de finanțare dedicate dezvoltării rurale a căror valoare totală este de 836,70 milioane euro, conform calendarului publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Vor fi finanțate: investițiile în exploatațiile agricole, inclusiv ITI Delta Dunării; investițiile în procesarea/marketingul produselor agricole; investițiile pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole [...]
Ajutoare de stat pentru firmele private-Exemple de investitii
Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de Ghid al solicitantului pentru firmele private care vor să facă investiții de minimum 3 milioane de euro în România, cu ajutoare de stat de 10%-50% din costurile eligibile, cu exemple. Guvernul a redus la 3 milioane de euro pragul minim al investiției pentru acordarea ajutoarelor de stat în baza HG 807/2014 privind stimularea [...]
Start-Up Nation 2017: Până acum au fost făcute plăți către 2102 beneficiari
Mai puțin de un sfert dintre cele 8.444 de firme câștigătoare în programul Start-Up Nation 2017 și-au primit fondurile nerambusrabile de maximum 200.000 de lei fiecare, până acum, la un an de la înscrierea în linia de finanțare. Până la data de 6 iulie 2018, firmele aflate în implementarea planurilor de afaceri au depus pentru decont 3.819 dosare, la nivel [...]
Fonduri europene pentru accesul internetului de calitate pentru 168.000 de gospodării din 15 județe !
Ministerul Fondurilor Europene, prin AM POC (Programul Operațional Competitivitate) și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin OI pentru Promovarea Societății Informaționale, au lansat Ghidul Solicitantului aferent Acțiunii 2.1.1 - Îmbunătățirea infrastructurii în bandă largă și a accesului la internet. Scopul acestor investiții este dezvoltarea digitală a zonelor rurale la același nivel cu cea înregistrată în mediul urban. Pot solicita finanțare [...]
În curând programul de Microindustrializare pentru IMM-uri va fi activ!
Microîntreprinderile și IMM-urile cu cel puțin un an vechime pot solicita în curând, prin intermediul programului de Microindustrializare, fonduri nerambursabile de până la 450.000 de lei, pentru dezvoltarea propriilor afaceri. Procedura de implementare a fost aprobată astăzi prin ordin de ministru și publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că și depunerea proiectelor va începe în curând. Prin intermediul programului [...]