Fondurile nerambursabile, fie ele europene, guvernamentale sau chiar norvegiene, au fost și vor fi întotdeauna  o sursă importantă de finanțare pentru România, pentru antreprenorii, entitățiile românești.

Apetitul de finanţări din zona privată fost întotdeauna foarte mare. În exerciţiul financiar 2014-2020 au fost solicitări de 500%, 600%, chiar şi 2.000% pe unele programe de finanțare, faţă de bugetul alocat.

Și acest fapt arată un interes extrem de mare față de fondurile nerambursabile. 

În exerciţiul 2021-2027 se pune un accent sporit pe finanţarea sectorului privat.

De o atenție sporită vor beneficia:

  • investițiile ”verzi” 
  • inovarea
  • digitalizarea companiilor
  • transferul tehnologic
  • sectoarele de producție și IT
  • competitivitatea

Șanse mari la finanţare vor avea cei care au o gândire inovativă. Vor avea șanse mici de  finanţare cei care vor doar înlocuirea de echipamente/utilaje și nimic mai mult. Antreprenorii  vot trebui să vină cu un plus, cu o soluţie inovativă, deasemenea este important ca proiectul de finanțare să prevadă și investiții ”verzi” care contribuie la protecția mediului.

Ca domenii de activitate, aproape toate domeniile productive şi de prestări servicii vor fi eligibile.

Dacă în execiţiul financiar 2014-2020, cca. o treime din fondurile nerambursabile au mers către sectorul privat, în noul exerciţiu 2021-2027 acesta va fi de cca. 35% .

Cele mai așteptate și importante programe de finanțare la care ne putem aștepta în 2022

  • Fonduri pentru investiții de mare anvengură HG.807/2014 oferă finanțare nerambursabilă în proporție de 50% pentru dezvoltare regională. Pot solicita fonduri nerambursabile atât IMM-urile și firmele mari, cât și START-UP-urile, care prin această finanțare pot contribui semnificativ la dezvoltarea regiunii pentru care se solicită finanțarea, prin realizarea de investiții inițiale în active fixe de înaltă tehnologie.

 

  • Digitalizarea IMM-urilor  

Firmele micro, mici și mijlocii prin intermediul programului de finanțare Digitalizarea IMM-urilor, vor putea solicita fonduri între 30.000-100.000 Euro.

Cheltuieli eligibile vor fi achizițiile de softuri, echipamente IT, site-uri, semnături digitale, cursuri de formare în informatică, host-uri, etc., cu 10 % aport propriu.

Lansarea programului trebuia să se întâmple în 2021 dar s-a amânat pe anul 2022. Se așteaptă Ghidul Solicitantului pentru acest program și în funcție de acesta vom veni cu noi informații actualizate referitor la acest program.

insigna de ecommerce

  • Granturile SEE și Norvegiene

Granturile SEE si Norvegiene sunt utile pentru întreprinderi mici/mijlocii/mari cu vechime sau nou înființate, care solicită finanțări pentru activități cu caracter inovativ și ecologic, în domeniile IT, industrie verde și industrie albastră, cu valori cuprinse între 50.000-2.000.000 Euro.

Pentru anul 2022 au fost anunțate 4 linii de finanțare în cadrul Granturilor SEE și Norvegiene în domenii precum : Educație, Protecția mediului, Dezvoltarea afacerilor și Energie.

Doriți să vă dezvoltați afacerea cu ajutorul fondurilor nerambursabile? Vă ajutăm cu drag! Solicitați o consultanță GRATUITĂ!

 

  • Fonduri nerambursabile pentru fermieri

Încă din ultimul trimestru al anului 2021 au fost lansate numeroase programe de finanțare pentru mediul rural, atât pentru activitâți agricole cât și pentru activități non-agricole. Unele deja s-au inchis, altele sunt în continuare în derulare .

Care sunt liniile de finanțare încă  deschise pentru fermieri, puteți citi AICI

Deasemnea sunt vești bune și pentru tinerii fermieri care vor putea obține în viitor fonduri nerambursabile de până la 70.000 de euro prin Submăsura 6.1, față de 50.000 Euro, cât a fost până acuma.

agricultor se uita pe cer

  • Granturile pentru investiții (POC 4.1.1)- fosta Măsură 3Probabil cel mai așteptat program de finanțare de către IMM-uri va lua start-ul în 4-5 săptămâni. Deocamdată avem Ghidul Consultativ pentru acest program și conform autorităților cel târziu la sfârșitul lunii ianuarie 2022 vom avea și Ghidul Final.

    Mai multe despre acest program puteți citi AICI.

  • IMM Invest și AGRO IMM InvestFermierii și antreprenorii cu firme mici și mijlocii neagricole vor putea obține și în anul 2022 îmrumuturi bancare cu garanții de stat prin programul IMM Invest, potrivit unei ordonanțe de urgență publicate recent în Monitorul Oficial , care stabilește un plafon total de 10 miliarde de lei al acestui program pe anul 2022.

    Mai multe detalii despre aceasta oportunitate AICI.

  • Programe GuvernamentaleMinisterul Finanțelor a publicat recent schița bugetului de stat pe anul 2022, care a fost ulterior aprobat iar la Ministerul pentru Antreprenoriat și Turism vedem 12 programe de finanțare pentru firmele private, cu un buget total de 1,6 miliarde de lei pe partea de credite de angajament (bani promiși) și 1,56 miliarde de lei, credite bugetare, adică bani gata de plată.

    Vorbim despre programe de finanțare foarte populare precum Start-upTech-Nation (fostul Start-Up Nation), Programul Microindustrializare, Programul Comerț, Stimularea exporturilor, Programul Dezvoltarea produselor turistice, etc  care nu au mai fost active de cca 3-4 ani, dar pentru care interesul mediului privat este enorm de mare și cu ajutorul cărora s-au dezvoltat mii și mii de firme la vremea respectivă. 

    Vom vedea cum, când și în ce formă se vor lansa aceste programe de finanțare mult așteptate.

  • Programul Operațional RegionalMult așteptaul POR cu Axele lui principale, va fi operațional la jumătatea anului 2022, cel mai probabil. Ca noutate importantă va fi că cele 8 regiuni de dezvoltare își vor administra singur fondurile, deci nu vor depinde de Ministerul Dezvoltării și acest fapt bucurător va diminua birocrația excesivă. Alocările sunt stabilite pe toate regiunile (inclusiv București/Ilfov !!) în funcție de dezvoltarea economică a regiunii respective. Unele vor avea alocări mai mari, altele alocări mai mici. Și în cadrul POR se va pune accent pe inovare, digitalizare, investiții verzi, transfer technologic.

 

  • Finanțări pentru startup-uri românești prin diferite fonduri de investițiiStartup-urile românești și firmele mici și mijlocii vor putea obține finanțări de capital de risc prin aproximativ 20 de fonduri de investiții, care vor fi alimentate din banii europeni din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), un contract important, de 400 milioane euro, fiind semnat, joi (30.12.2021), în acest sens.

    Vorbim despre contractul de finanțare pentru implementarea instrumentelor financiare de investiții de capital (equity) finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență (”PNRR”), semnat joi de Guvern cu Fondul European de Investiții.

    Mai multe detalii despre aceste fonduri AICI

  • Erasmus+Cu un buget de aproape 3,9 miliarde EUR pentru anul următor, va continua să ofere oportunități pentru stagii, ucenicii, schimburi de personal, studiu în străinătate și proiecte de cooperare transfrontalieră în diferite domenii ale educației și formării, tineretului și sportului.

Termenele limită de anul viitor, dar și alte elementele de noutate pot fi consultate în documentele amintite și încărcate AICI.

Doriți să vă dezvoltați afacerea cu ajutorul fondurilor nerambursabile? Vă ajutăm cu drag! Solicitați o consultanță GRATUITĂ!

Chiar dacă încă mulți le critică și sunt sceptici, neîncrezători față de ele fondurile nerambursabile continuă să fie o sursă importantă de finanțare pentru întreprinzătorii români și în 2022.

ProbabiI scepticismul față de fondurile nerambursabile izvorește din lipsa de informarea din surse oficiale şi credibile privind aceste finanţări, de aceea este foarte important ca toți cei care se gândesc să apeleze la aceste fonduri, doresc să își dezvolte afacerea cu ajutorul lor, în primul și în primul rând, să se informeze întemeiat despre posibilitățiile de finanțare din surse oficiale și credibile și să nu dea crezare diverselor mesaje diseminate de pe diferite platforme on-line.

Deasemenea este foarte important de reținut ca aceste fonduri nerambursabile nu sunt cadouri, nu se primesc numai așa,  ele vin cu o serie de responsabilităţi și obligații care trebuie respectate. Totodată trebuie menționat, ca toți cei care vor să acceseze un program de finanţare cu fonduri nerambursabile trebuie să aloce resurse proprii,  atât umane cât și financiare pentru a duce la bun sfârşit investiţia dorită în termenul stabilit. 

Dar după cum am văzut și anul acesta ne putem aștepta la numeroase programe de finanțare. Întrebarea este dacă dorim să participăm la accesarea lor, avem pregătirea necesară, cunoaștem pașii necesari care trebuie parcurși rând pe rând?

Fiindcă pentru succesul unui proiect este nevoie de parcurgerea în prealabil a mai multor pași importanți, deasemenea este nevoie de devotament, perseverență și răbdare…iar rezultatele vor veni.

Aplicați cu încredere și curaj

Odată cu intrarea României în UE, surse nenumărate de finanțare s-au oferit pentru întreprinzătorii români și foarte multe firme au și profitat de aceste oportunități și  pentru aceste firme, o dezvoltare semnificativă, sigură  și continuă era foarte greu de realizat fără aceste fonduri nerambursabile.

Popularitatea fondurilor europene este demonstrat si de rata mare de absorbție de 85% la fondurile pentru dezvolare rurală și de miile de exemple de succese.

Perioada nouă de finanțare 2021-2027 va oferi și mai multe oportunități pentru a obține asemenea finanțări.

Este foarte important ca, fiecare apelant la fondurile nerambursabile, să-și aleagă un program care se asortează cu competențele și preferințele proprii și nu invers. 

Rolul unui consultant este sincronizarea criteriilor de eligibilitate cu șansele maxime de câstig!

Oportunitățile sunt date, doar trebuie să profităm de ele. Suntem convinși că, cei care dețin în prezent o afacere, au idei viabile și planuri pe termen lung, nu vor sta pe gânduri, ci vor acționa. 

 

Apelați cu încredere la o firmă de consultanță cu experiență și expertiza necesară pentru a vă ajuta în elaborarea și implementarea unui proiect de finanțare de succes!

Mult succes tuturor!