O mulțime de antreprenori visează cu ochii deschiși la niște sume de bani mai considerabile. La sume care le vor rezolva de îndată toate problemele.
La bani din care să dezvolte produse noi sau să ofere servicii mai bune, să angajeze mai mulți oameni și în general să crească afacerea.
Și câți antreprenori aflați la început speră din tot sufletul că odată ce au înființat firma, vor deveni de îndată cunoscuți pe piață, fără vreun efort deosebit!
Probabil că așa ar suna niște povești în care subiectul ar fi viața de afaceri.
Realitatea este însă cu totul alta. Și totuși, există ceva care poate ajuta antreprenorii să se apropie de scopul final, iar acest lucru este posibilitatea accesării unei finanțări nerambursabile.
Un subiect despre care se vorbește mult și despre care am mai scris și noi.
De unde putem ști însă că merită să depunem un proiect pentru o finanțare nerambursabilă?
1. Visăm de ani de zile la o afacere, dar nu avem din ce să o realizăm
Lansarea unui produs sau a unui serviciu, dezvoltarea și producerea acestuia, găsirea clienților, marketingul și advertisingul necesită sume considerabile de bani.
Bani pe care cu greu îi putem produce noi înșine.
Pentru astfel de situații au fost inventate finanțările nerambursabile dedicate antreprenorilor aflați la început de drum.
Sunt un umăr de sprijin de care tinerii se pot folosi atunci când pornesc în realizarea unei idei proprii.
În România un bun exemplu în acest sens este programul Start-Up Nation. A fost lansat în 2017 și până acum s-au înscris 19 026 de firme aflate la început de drum; încă nu au fost verificate toate dosarele, dar deja peste 6000 de proiecte au fost declarate câștigătoare.
2. Este nevoie de echipamente noi
Să zicem că afacerea a pornit (deja), dar calculatoarele și programele, mașinile și utilajele de producție etc. sunt vechi și depășite.
Dar din ce să le înlocuim, dacă abia reușim să plătim salariile angajaților?
Există o rezolvare!
Există o mulțime de programe naționale și europene la care ne putem înscrie pentru a beneficia de unități de tehnică de calcul, diverse mașini și utilaje.
Mai mult decât atât, din aceste finanțări nerambursabile se poate și construi.
3. Este nevoie de angajarea mai multor oameni
O afacere care funcționează bine poate ajunge într-un punct în care angajații pe care îi are nu mai reușesc să rezolve toate sarcinile pe care le au.
Dacă antreprenorul nu concepe să refuze eventualii noi clienți, merită să caute pe internet sau să apeleze la un consultant de specialitate pentru identificarea unor finanțări pentru a crea noi locuri de muncă.
Astfel nu doar că vor putea creşte numărul angajaţilor, dar va exista sprijin și pentru păstrarea locurilor de muncă existente deja.

4. Nu suntem mulțumiți de numărul clienților
Se poate întâmpla ca în ciuda tuturor eforturilor firma să ajungă la un grup-țintă mult mai mic decât cel visat.
Într-o astfel de situație poate fi de ajutor un advertising și un marketing bine gândit și țintit – aceste lucruri costă însă bani.
Un webpage, un webshop de calitate, care să atragă clienții și care să fie optimizat la toate nivelele nu costă puțin.
Nu sunt ieftine nici reclamele destinate presei scrise sau platformelor de social media.
În multe situaţii serviciile de marketing şi de comunicare, cheltuielile legate de realizarea mijloacelor de marketing sunt cheltuieli eligibile în cadrul programelor de finanţare.
5. Dorim să promovăm produse/servicii noi
Înainte de toate merită făcut un studiu de piaţă, astfel ne dăm seama dacă într-adevăr este nevoie de această inovaţie şi putem evita situaţia să cheltuim bani inutil.
Dacă intenţia noastră este justificată de rezultatul analizei de piaţă, atunci trebuie să căutăm programe care finanţează lansarea produselor/serviciilor sau a technologiilor noi pe piaţă.
Trebuie reţinut, că finanţările nerambursabile unionale sau naţionale nu reprezintă un scop ci sunt un instrument pentru buna desfăşurare a afacerii noastre.
Totodată nu este de neglijat nici aspectul că ideal ar fi să găsim un program de finanţare corespunzător nevoilor noastre de dezvoltare şi nu să adaptăm noi ideile noastre în funcţie de prevederile programului, deşi, la nevoie poate fi şi asta o soluţie, dar presupune mult mai multă atenţie şi implicare din partea noastră.
Înainte să solicităm finanţare trebuie să facem o evaluare reală a afacerii noastre, să vedem cât de convingătoare va fi argumentarea necesităţii acesteia în faţa evaluatorilor, trebuie să avem obiective şi scopuri bine stabilite, plan de afacere şi proiecţii financiare bine concepute.
În atingerea obiectivelor noastre îndrumarea şi spijinul unei firme de consultanţă specializate în accesarea fondurilor europene poate fi un real ajutor.
Mult succes tuturor!
Sunt teholog în lapte și as dori sa achiziționez utilaje pentru a putea porni o afacere în domeniul prelucrării laptelui. Am nevoie de bani nerambursabili.
Buna ziua,
Multumim pentru interesul acordat. Ideea Dvs este finantabila,dar sunt conditii de indeplinit. Chiar avem un client in Portofoliu (SC SUPER LACTIS SRL din CLUJ) caruia i-am castigat proiect de finantare chiar in domeniul in care si Dvs doriti fonduri.In maxim 24 de ore un consultant va lua legatura cu Dvs si veti discuta detaliile depsre planul Dvs. Multumim, o zi buna.
Bună ziua,
Doresc sa ma informați daca pt anul 2018 sunt Finanțări nerambursabile pt microîntreprinderi pe măsura 2.1. Dorim sa retehnologizăm firma pe care o avem din anul 2001. Societatea are ca obiect de activitate Prelucrarea Primara a Lemnului, este pe profit , fără datorii la stat. Vrem sa ne mutam din zona urbană in zona rurală, unde urmează sa concesionăm un teren,in vedrerea realizarii investiției ( hala metalică 500mp, sediu administrativ , împrejmuirea terenului , utilaje pt prelucrarea primara a lemnului). Dorim sa știm daca pt anul 2018 sunt prevăzute Finanțări pt acest obiect de activitate ? Ne avantajează faptul ca dorim sa facem investiția in zona rurală?!
Buna ziua,
Multumim pentru interes.Ceea ce stim pana acum, este ca se vor realoca cca. 325 milioane de euro pe cele trei programe de finantare pentru IMM-uri in cadrul POR. Nu stim cand se vor redeschide aceste programe, am luat legatura cu Ministerul Dezvoltarii si AM POR, dar inca nu am primit un raspuns concret in aceasta privinta. Activitatea pe care doriti sa cereti finantare, respectiv prima prelucrare a lemnului (daca codul CAEN este 1610), nu intra in nici un program din cadrul programelor pentru mediu rural.Daca doriti sa faceti investitia in zona rurala,in acest caz POR 2.1 va exclude, fiindca POR 2.1 este pentru microintreprinderile care fac investitia doar in zona urbana. Ar mai exista o posibilitate in programul national Microindustrializare, care permite finantare pe acest cod CAEN 1610. Va rog, daca se poate, dati-ne mai multe detalii despre firma, numar angajati, etc., va ajutam cu placere. Eventual daca ne puteti transmite un numar de telefon, un consultant va lua legatura cu Dvs si puteti discuta toate detaliile.Multumim si va dorim o zi buna.